Home » Știri » Prin ce trece medicul Monica Pop, după 7 ani de la depistarea cancerului

Prin ce trece medicul Monica Pop, după 7 ani de la depistarea cancerului

Violeta Badea / 20.01.2021, 17:54
Prin ce trece medicul Monica Pop, după 7 ani de la depistarea cancerului

Prin ce trece medicul Monica Pop, după 7 ani de la depistarea cancerului. Medicul Monica Pop trece prin momente cumplite de când a fost diagnosticată cu cancer la colon. Au trecut șapte ani de atunci, iar boala încă îi dă bătăi de cap. Monica Pop a dezvălui că face și acum ședințe de chimioterapie pentru a reuși să țină boala sub control.

Prin ce trece medicul Monica Pop

Medicul Monica Pop duce o luptă crâncenă cu cancerul. În urmă cu șapte ani, aceasta a fost diagnosticată cu boala cumplită și a trebuit să se apuce de numeroase tratamente cu chimioterapie. De asemenea, a trecut prin patru operații.

Deși inițial a reușit să învingă cancerul, boala a recidivat. Medicul a povestit în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3 că nu a renunțat să lupte cu această boală necruțătoare și continuă tratamentele.

„Vin de la perfuzie. Şi vă rog frumos să nu spuneţi ceva ce nu ştiţi. Niciunul, niciodată(…) Sunt persoane oncologice care fac acest tratament toată viaţa, atât cât o au. Eu am întrebat cât tip mai fac şi mi-au spus ani şi ani. O să vedem”, a spus Monica Pop.

Medicul nu s-a ferit niciodată să vorbească despre suferințele sale și de felul în care a fost nevoită să treacă prin tot felul de tratamente chinuitoare. Astfel, după ce mergea la ședințele de chimioterapie care sunt foarte greu de suportat, se întorcea rapid la pacienții săi de la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice din București.

Medicul Monica Pop a declarat ca a suferit un soc anafilactic la una dintre sedintele de chimioterapie
Medicul Monica Pop a declarat ca a suferit un soc anafilactic la una dintre sedintele de chimioterapie

Motivul pentru care nu vrea să se vaccineze anti-covid are legătură cu cancerul

Medicul Monica Pop a declarat că a suferit un șoc anafilactic la una dintre ședințele de chimioterapie. Aceasta a suferit o reacție alergică severă, iar doctorii au fost nevoiți să intervină cu injecții pentru a-și reveni. Monica Pop a precizat, de altfel, că acesta este și motivul real pentru care nu este dispusă să se vaccineze acum împotriva COVID-19.

„O dată pentru tratament. Al doilea, că scrie în prospect că anafilaxia este una dintre contraindicații. Pacienții care au făcut reacții anafilactice, și Doamne ferește că știm foarte bine ce grav este și cât de tare treci pe lângă cea cu coasa, într-o situație de genul ăsta. Eu știu și nu vă doresc să aflați vreodată. ”, a mărturisit Monica Pop, în cadrul aceleiași emisiuni.

Cum a aflat că suferă de cancer

Medicul Monica Pop a declarat faptul că la început boala nu i s-a manifestat cu simptome. Singurele semne erau că la o distanță de două luni avea niște crampe destul de puternice, care o țineau aproximativ o zi. La fel ca orice persoană nu a dat prea mare importanță și lua un simplu tratament pentru colon iritabil.

Monica Pop a trăit un șoc imens atunci când a aflat că are cancer. A trecut prin momente de spaimă, stres și au încercat-o tot felul de sentimente. Iată că de atunci și până în prezent duce această luptă grea cu boala care o macină.