Autoritățile din Indonezia au decis duminică suspendarea activității pe șase aeroporturi, printre care și aeroportul internațional din Jakarta, în urma erupției vulcanului Anak Krakatau, aflat la o distanță de peste 150 de kilometri de capitală, informează AFP.
Ministrul transporturilor, Dudy Purwagandhi, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că, pe lângă Aeroportul Internațional Soekarno-Hatta din Jakarta și alte trei aeroporturi din capitală, au fost închise și Aeroportul Internațional Bandung și Aeroportul Internațional Radin, aflat în apropiere de Bandar Kampung, în Sumatra.
Ulterior, Aeroportul Internațional Jakarta a comunicat prelungirea suspendării zborurilor până la ora locală 17:30 (10:30 GMT). Până la acel moment, măsura afectase deja peste 200 de zboruri și 20.000 de pasageri.
Operațiunile aeroportuare fuseseră suspendate inițial până la ora locală 9:30 (2:30 GMT), iar ulterior intervalul fusese extins până la 13:30 (6:30 GMT), pe fondul ‘intensificării activității eruptive’ a vulcanului.
Ministerul Transporturilor a precizat într-un comunicat transmis duminică dimineață că testele au evidențiat „dispersia de cenușă vulcanică în zona Aeroportului Internațional Soekarno-Hatta”, situație care a determinat ‘închiderea aeroportului”.
Potrivit ministerului, 16 curse internaționale au fost anulate, șapte au înregistrat întârzieri, iar alte cinci au fost reprogramate. Printre destinațiile afectate se află Singapore, Doha, Sydney și Kuala Lumpur.
Efectele erupției s-au resimțit și la aeroporturile din Lombok și Bali, unde autoritatea aeroportuară locală a raportat anularea a 16 zboruri interne către și dinspre Insula Zeilor.
Vulcanul Anak Krakatau, al cărui nume înseamnă „copilul lui Krakatau”, a erupt sâmbătă, fiind observate scurgeri de lavă și explozii puternice, ale căror zgomote au fost auzite la o distanță de până la 700 de kilometri, potrivit agenției de vulcanologie. Agenția a anunțat că duminică au mai avut loc alte două erupții.
Anak Krakatau este amplasat în strâmtoarea dintre insulele Java și Sumatra și a manifestat periodic activitate vulcanică de la formarea sa, la începutul secolului trecut, în interiorul calderei rezultate în urma erupției vulcanului Krakatau din 1883.
Erupția din 1883 s-a numărat printre cele mai mortale și mai devastatoare catastrofe din istorie, provocând, potrivit estimărilor, aproximativ 35.000 de decese.
Autoritatea portuară locală a avertizat navele care traversează strâmtoarea să manifeste o atenție deosebită din cauza posibilelor perturbări ale navigației generate de activitatea vulcanică.
Totodată, autoritățile au interzis accesul ambarcațiunilor pe o rază de 3 kilometri în jurul vulcanului.
Lana Saria, șefa agenției geologice, a avertizat că activitatea vulcanică ar putea crește în intensitate, în condițiile în care instrumentele de monitorizare continuă să detecteze trepidații asociate deplasării lavei în interiorul conului vulcanic.
„Activitatea seismică indică mișcarea sau eliberarea fluidelor vulcanice în cadrul sistemului vulcanic. Cu toate acestea, momentul, magnitudinea și natura următoarei erupții nu pot fi prezise cu exactitate”, a explicat ea într-o conferință de presă.
Indonezia este un vast arhipelag din Asia de Sud-Est, amplasat pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă în care interacțiunea plăcilor continentale generează o activitate vulcanică și seismică intensă.