Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat marți seară ordonanța cunoscută drept „trenuleț”, un pachet de măsuri care include reduceri de cheltuieli, modificări fiscale și restructurări în administrația publică. Una dintre direcțiile centrale ale Executivului este diminuarea aparatului bugetar, în special în instituțiile unde numărul angajaților depășește necesarul real.
Premierul Ilie Bolojan a transmis ferm că statul nu mai poate susține costuri salariale inutile și că reducerea personalului devine inevitabilă acolo unde există surplus.
„În instituțiile unde este evident că există personal în exces, trebuie operate reduceri. Fiecare salariu plătit fără justificare în sectorul public înseamnă mai puțini bani pentru investiții, pentru sănătate și pentru educație”, a declarat șeful Executivului.
Pe lângă restructurările anunțate, ordonanța aduce și modificări fiscale menite să sprijine mediul de afaceri, în special întreprinderile mici. Microîntreprinderile cu o cifră de afaceri de până la 100.000 de euro vor beneficia de reducerea impozitului pe venit de la 3% la 1%.
Totodată, impozitul minim pe cifra de afaceri va scădea de la 1% la 0,5% începând cu anul 2026, urmând să fie eliminat complet din 2027. În același an va fi abrogată și așa-numita „taxă pe stâlp”.
Citeşte şi: Ilie Bolojan a făcut anunţul aşteptat de români. „Nu mai e nevoie să majorăm taxe şi impozite”
Analistul economic Christian Năsulea consideră că aceste măsuri pot contribui la relansarea economică. „Există premisele pentru ca firmele să revină în România și pentru perspective de creștere mai solide”, a afirmat acesta.
Nu toate deciziile incluse în ordonanță au fost însă bine primite. Amânarea cu un an a majorării tarifelor în ambulatoriul de specialitate a generat reacții dure din partea medicilor, care avertizează asupra scăderii veniturilor și riscului de închidere a unor cabinete.
„Această amânare echivalează cu o diminuare de aproximativ 30% a veniturilor. Mulți medici nu vor mai putea susține activitatea și vor fi nevoiți să se retragă”, a avertizat Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulatoriu.
În paralel, măsurile de austeritate vizează și zona politică. Subvențiile acordate partidelor vor fi reduse cu 10%, iar alocările pentru cabinetele parlamentare vor fi diminuate în același procent.