Home » Știri » Știri economice » Profitul Ryanair, afectat de dublarea prețului carburantului

Profitul Ryanair, afectat de dublarea prețului carburantului

Paul Vlad / 21.07.2026, 14:00
Profitul Ryanair, afectat de dublarea prețului carburantului

Profitul trimestrial al companiei Ryanair s-a redus cu mai mult de o treime, pe fondul dublării prețului combustibilului determinată de conflictul din Orientul Mijlociu și al deciziei operatorului aerian low-cost de a diminua tarifele pentru a susține cererea, transmite DPA.

Compania irlandeză a anunțat o scădere de 34% a profitului după taxe în intervalul aprilie – iunie 2026, până la 538 de milioane de euro (615,9 milioane de dolari). Rezultatul financiar a fost afectat de creșterea costurilor cu combustibilul și de reducerea cu 6% a tarifelor medii. Impactul negativ a fost atenuat de majorarea cu 6% a numărului de pasageri, care a ajuns la 61,3 milioane, precum și de creșterea cu 1% a veniturilor, până la 4,38 miliarde de euro.

Citește și: Oana Țoiu: „România continuă demersurile pentru Visa Waiver”. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru eliminarea vizelor pentru SUA

Ryanair a optat pentru reducerea prețurilor biletelor deoarece „conflictul din Orientul Mijlociu i-a făcut mai ezitanți pe consumatori, a provocat temeri privind aprovizionarea cu combustibili în UE, incertitudini economice și amânarea rezervărilor”, a declarat luni Michael O’Leary, directorul general al companiei.

În perioada aprilie – iunie 2026, costul combustibilului pentru avioane s-a dublat, ajungând la 150 de dolari pe baril, ca urmare a creșterii prețurilor la petrol. În aceste condiții, cheltuielile operaționale ale Ryanair au crescut cu 11%, până la 3,42 miliarde de euro.

Michael O’Leary a precizat că este prematur ca operatorul aerian să ofere estimări pentru întregul an financiar, întrucât rezultatele depind într-o mare măsură de factorii externi, printre care evoluția conflictului din Orientul Mijlociu și a celui din Ucraina, prețul combustibilului pentru avioane, eventualele șocuri macroeconomice și continuarea grevelor controlorilor de trafic aerian din Europa.

Compania cu sediul la Dublin a anunțat că intenționează să continue reducerea „modestă” a tarifelor în lunile următoare, chiar dacă rezervările au înregistrat recent o ușoară creștere, deoarece pasagerii aleg în continuare să cumpere bilete cu puțin timp înainte de data zborului.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128