Home » Știri » Știri sociale » Medicamente care nu se asociază cu lapte. Dacă o faceți, se poate ajunge la situații grave

Medicamente care nu se asociază cu lapte. Dacă o faceți, se poate ajunge la situații grave

Pană Emanuela / 17.12.2020, 11:31

Un medicament se poate dovedi eficient sau nu în funcție de mai mulți factori: respectarea dozei, momentul administrării, dar și efectul pe care-l poate avea asocierea unei băuturi sau a unui aliment asupra absorbției lui. Există mai mulți „dușmani“ ai medicamentelor, printre care alcoolul, sucul de grapefruit și laptele. Află astăzi care sunt acele pastile care nu se iau cu lapte.

Medicamente care nu se asociază cu lapte

Din fericire, între medicamente și alimente sau băuturi nu există interacțiuni care să ne pună sănătatea în pericol, însă unele dintre ele încetinesc, diminuează sau chiar amplifică acţiunea pastilelor. În acest sens, una dintre cele mai comune întrebări adresate de pacienți se referă la medicamentele care nu se asociază cu laptele.

„Când vine vorba de orice tratament cu medicamente, toată lumea e conștiincioasă și responsabilă – ținem cont de ore, de asocierea (sau nu) cu alimentele și alcoolul. Recomandările din prospecte sunt citite cu sfințenie și chiar ajugem să complicăm lucrurile de frică să nu greșim. Din fericire, situația e mai simplă în realitate, între medicamente și alimente nu există interacțiuni care să ne pună sănătatea în pericol. E vorba mai degrabă de posibilitatea de a crește sau a diminua efectul unui medicament în funcție de gradul de umplere al stomacului și de compoziția mesei, însă efectul este minor“, susține dr. Mihaela Bilic, potrivit dcmedical.ro.

Medicamentele trebuie absorbite din stomac și intestinul subțire înainte de a ajunge la locul unde trebuie să acționeze, iar majoritatea substanțelor active din pastile pătrund în organism prin mucoasa intestinală. Astfel, în fiecare etapă a absorbției medicamentului, anumiți factori pot modifica efectul acestuia.

De exemplu, atunci când luăm o pastilă pe stomacul gol, aceasta este mult mai repede absorbită prin mucoasa intestinală decât atunci când stomacul este ocupat cu digestia unui mic dejun pe cinste. La fel, și lichidele cu care este administrat medicamentul pot influența eficiența lui. Acesta este motivul pentru care medicii ne recomandă să luăm pastilele cu apă (cel puțin 100 ml).

Citește și: Cum verifici gradul de compensare pentru un medicament de care ai nevoie

Antibioticele sunt primele pe listă

Unul dintre lichidele cu care un medicament nu face casă bună este laptele. Calciul din lapte sau din suplimentele nutritive poate forma compuşi insolubili cu anumite substanţe din structura medicamentelor, fapt ce conduce la imposibilitatea absorbției lor.

De asemenea, asocierea laptelui cu medicamentele poate determina iritaţia gastrică şi reflux, pentru că laptele creşte aciditatea în tubul digestiv şi determină dizolvarea mai rapidă a peliculei protectoare gastro-rezistente a mai multor pilule.

Medicamentele care nu se asociază cu laptele
Medicamentele care nu se asociază cu laptele

Principalele medicamente care nu se asociază cu lapte sau iaurt sunt antibioticele, în special cele din clasa tetraciclinelor.

„Lactatele diminuează efectul medicamentelor, mai ales în cazul tetraciclinei. Recomand pacienților să evite să ia tetraciclină cu iaurt sau lapte, deoarece pastila nu își mai face efectul. Se poate bea lapte sau mânca un iaurt după cel puțin jumătate de ora de la luarea pastilei, dar în niciun caz înainte de a lua medicamentul“, explică prof. dr. Ion Fulga, șeful Catedrei de Farmacologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, potrivit stirilekanald.ro.

Alte medicamente care nu trebuie luate cu lapte sunt cele din categoria bifosfonaţilor, fluorul, metotrexatul, sărurile de fier, laxativele – eficiența lor are de suferit din cauza laptelui.