Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate, marți, 7 iulie, atât pe platforma dedicată a Ministerului Educației și Cercetării, cât și în centrele de examen. Înainte de depunerea unei contestații, candidații au posibilitatea să își vizualizeze lucrările, potrivit procedurii stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat.
Potrivit datelor oficiale, rata de promovare la nivelul tuturor promoțiilor este de 74,8%, în creștere față de 74,3% înregistrată în prima sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor. Au promovat 94.345 de candidați din cei 126.169 prezenți la probele scrise. Dintre aceștia, 90.263 provin din promoția curentă, iar 4.082 din promoțiile anterioare. În ceea ce privește absolvenții din acest an, rata de promovare este de 79,7%, în timp ce pentru candidații din promoțiile anterioare aceasta este de 31,7%.
Citeşte şi: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. ANM anunță temperaturi peste normal în luna iulie
În sesiunea iunie–iulie 2026, 45 de absolvenți au încheiat examenul cu media generală 10. Cei mai mulți candidați, respectiv 16.217, au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,49. De asemenea, 4.685 de candidați nu s-au prezentat la examen, iar 67 au fost eliminați pentru nerespectarea regulamentului.
Numărul notelor de 10 pe discipline:
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații marți, 7 iulie, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie. Înainte de depunerea unei contestații, absolvenții pot solicita vizualizarea lucrărilor. În cazul candidaților minori, această procedură se realizează în prezența unui părinte sau a reprezentantului legal.
Ministerul Educației precizează că vizualizarea lucrării nu este obligatorie pentru depunerea unei contestații și, în același timp, nu obligă candidatul să formuleze o contestație.
Cei care aleg să conteste rezultatul trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota finală poate fi modificată atât în sensul majorării, cât și al diminuării.
Ca și în anii precedenți, rezultatele sunt publicate în format anonimizat, fiecare candidat fiind identificat prin codul unic primit la prima probă scrisă. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate în 13 iulie 2026.
Pentru promovarea examenului național de Bacalaureat, un absolvent trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții: