Home » Știri » Tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din România fără acte de studii, fără taxă. Precizări importante de la ministrul Educației

Tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din România fără acte de studii, fără taxă. Precizări importante de la ministrul Educației

Alexandru Cazacu / 03.03.2022, 17:22
Tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din România fără acte de studii, fără taxă. Precizări importante de la ministrul Educației

În urma conflictul militar dintre Rusia și Ucraina, mulți refugiați ucraineni au ajuns pe teritoriul României. Miercuri, 2 martie, Ministrul Educației a semnat un ordin conform căruia, tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din țara noastră chiar și fără acte de studii. În plus, aceștia se pot înscrie fără taxă, pe locuri bugetate de Ministerul Educației.

Tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din România, fără acte de studii

În seara zilei de 2 martie 2022, Sorin Cîmpeanu a anunțat că a semnat ordinul 3.325/2022 pentru completarea anexei PME 5.140/2019. Potrivit actului normativ, tinerii din Ucraina se pot înscrie la programe de licență, master sau doctorat, la facultățile din România, fără să prezinte acte de studii.

De asemenea, în cazul tinerilor ucraineni și refugiații din Ucraina, înscrierile se fac pe locuri bugetate de Ministerul Educației, în orice moment, însă nu înainte de începutul semestrului II. Documentul semnat de ministrul Educației a fost consultat de edupedu.ro și introduce două alineate noi în art. 3 al ordinului inițial.

Ce prevede ordinul semnat de ministrul Educației

Unul dintre aceste alineate prevede că tinerii care nu au acte de studii, la înscriere vor fi evaluați de către facultățile respective, care vor stabili competențele și abilitățile. Astfel, solicitanții vor putea fi înscriși în anul de studiu echivalent celui în care era în Ucraina.

„În cazul în care studentul sau studentul doctorand nu poate dovedi studiile parcurse prin documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat anterior în Ucraina, instituția de învățământ superior din România evaluează, pe baza unor criterii proprii și cu respectarea bunelor practici internaționale, rezultatele învățării, competențele și abilitățile și decide cu privire la recunoașterea și acordarea creditelor de studii transferabile”, stabilește ordinul menționat.

De asemenea, cei aflați în situația de mai sus, înainte de terminarea studiilor, vor prezenta facultății din România diplomele care le-au permis „accesul în ciclul de studii la care a fost înmatriculat”.

Tinerii din Ucraina se pot înscrie la facultățile din România, fără acte de studii
Tinerii ucraineni se pot înscrie la facultățile din România, fără acte de studii

Înscrierea se face pe locuri bugetate de ministerul Educației sau de Universități

După cum am menționat și anterior, înscrierile și școlarizarea studenților se va face pe locuri bugetate de Ministerul Educației sau de către universități.

„În anul universitar 2021 – 2022 și 2022 – 2023, prin excepție de la prevederile alineatului 3, studenții, cetățeni ai Ucrainei, pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat sau din alte surse, prin Ministerul Educației și respectiv instituțiile de învățământ superior, conform articolului 224 al Legii 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare”.

Ordinul face referire doar la refugiații ucraineni

Cu toate acestea, Ministrul Educației a ținut să precizeze că ordinul pe care l-a semnat face referire doar la refugiații din Ucraina, nu la toți refugiații care ajung pe teritoriul țării noastre. Totuși, chiar și aceștia face facultatea în țara noastră, însă nu pe banii statului român.

Organizația Națiunilor Unite estimează că în perioada următoare mai bine de patru milioane de persoane ar putea părăsi Ucraina, pentru a solicita pentru a solicita protecție și ajutor în țările vecine. Doar în țara noastră sunt așteptați un număr de circa 250 de mii de refugiați ucraineni, până în luna iulie 2022.