Este oficial! Torționarii condamnați pentru fapte de corupție rămân fără pensii de serviciu. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, în seara de 5 noiembrie 2020 și a întrat în vigoare pe data de 7 noiembrie 2020.
Adio pensii militare pentru cei condamnați definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Conform legii care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, pe data data de 5 noiembrie 2020, aceștia vor rămâne fără această remunerație.
În plus, legea mai prevede ca, în cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru comiterea unor infracţiuni contra umanităţii, instanţele de judecată vor trebui să comunice în scris, în cel mult zece zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, casei de pensii sectoriale de care aparține pensionarul condamnat informaţii privind încetarea plății pensiei.
„Legea reprezintă o minimă reparație morală, astfel încât cei care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârșit infracțiuni contra umanității și au fost condamnați printr-o sentință definitivă și irevocabilă, să nu mai beneficieze de pensii militare”, spun inițiatorii acestei legi.
Conform legislația în vigoare, în sistemul pensiilor militare de stat există trei mari categorii de pensii: de serviciu, de invaliditate și de urmaș.
Pensia de serviciu
Din această categorie fac parte, conform Legii nr. 223/2015, pensia pentru limită de vârstă, cea anticipată și cea anticipată parțială. Pensia pentru limită de vârstă se acordă militarilor și polițiștilor atunci când îndeplinesc, în același timp, următoarele condiții:
Pensia de serviciu anticipată poate fi acordată cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, dacă au o vechime efectivă de minimum 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechime în serviciu.
Iar în ceea ce privește pensia anticipată parțială, au dreptul la ea militarii, polițiștii și funcționarii din sistemul penitenciar care au o vechime efectivă de cel puțin 20 de ani, din care cel puțin zece ani reprezintă vechime în serviciu.
Beneficiarii ultimelor două tipuri de pensii trebuie să se afle în una dintre următoarele situații:
Pensia de invaliditate
De aceasta pot beneficia militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare din țara noastră și se acordă în cazul în care aceștia își pierd total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.
Aceasta poate fi cauzată de producerea unor accidente de muncă sau a unei boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar sau al serviciului, tuberculozei, neoplaziilor, schizofreniei, SIDA sau din cauza accidentelor oriu bolilor care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului.
Pensia de urmaș
Această ultimă categorie se acordă, conform Legii nr. 223/2015, „copiilor și soțului supraviețuitor dacă susținătorul, la data decesului, era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii militare de stat”.
Astfel, aceasta se acordă copiilor până la vârsta de 16 ani sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ, până la terminarea acestora, dar să nu treacă de 26 de ani. Totodată, ce această pensie mai beneficiază și copiii invalizi, indiferent de grad, dacă invaliditatea a apărut în aceste perioade.
Pe de altă parte, la pensia de urmaș va avea dreptul și soțul supraviețuitor, la împlinirea vârstei standard de pensionare, condiția fiind ca durata căsătoriei cu cel decedat să fi fost de cel puțin 15 ani și să nu aibă venituri dintr-o activitate profesională sau acestea să fie mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut.
Aceasta se acordă și în cazul unei căsătorii între 10 și 15 ani, cuantumul fiind diminuat. Iar, în cazul în care soții nu îndeplinesc condițiile duratei minime a căsătoriei și nu au venituri, pot beneficia de pensia de urmaș doar pentru o perioadă de șase luni.