Cât îi ia creierului uman să-și dea refresh și ce se întâmplă de fapt în acest timp

Ochii noștri sunt bombardați continuu de o cantitate enormă de informații vizuale, iar aici ne referim milioane de forme, culori și mișcare în continuă schimbare în jurul nostru. Pentru a îndeplini această operațiune, creierului uman i se aplică o anumită perioadă de timp pentru a-și da „un refresh”.

Cât timp îi ia creierului uman ca să „își dea refresh”

Pe de o parte, lumea vizuală se modifică continuu din cauza schimbărilor de lumină, punct de vedere și alți factori. Pe de altă parte, aportul nostru vizual se schimbă în mod constant din cauza clipirii și a faptului că ochii, capul și corpul nostru sunt frecvent în mișcare. Pentru a-ți face o idee despre tot acest proces, poți plasa un telefon în fața ochilor și înregistra un videoclip live în timp ce te plimbi și privești către alte lucruri.

Rezultatul va fi unul cu siguranță destul de dezordonat, astfel că acesta este și procesul cu care creierul uman se confruntă în timpul oricărei experiențe vizuale. Cu toate acestea, a vedea nu se simte niciodată ca o muncă pentru noi. În loc să percepem fluctuațiile și zgomotul vizual pe care le-ar putea înregistra un videoclip, percepem un mediu constant stabil.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Deci, cum creierul nostru creează această iluzie de stabilitate? Acest proces i-a fascinat pe oamenii de știință de secole și este una dintre întrebările fundamentale în știința vederii. În cele mai recente cercetări, a fost descoperit un nou mecanism care, printre altele, poate explica această stabilitate iluzorie.

Creierul face în mod automat intrarea vizuală mai lină. În loc să analizăm fiecare instantaneu vizual, percepem într-un moment dat o medie a ceea ce am văzut în ultimele 15 secunde. Așadar, prin adunarea obiectelor pentru a părea mai asemănătoare între ele, creierul nostru ne păcălește să percepem un mediu stabil.

Trăind „în trecut” poate explica de ce nu observăm schimbări subtile care apar în timp. Cu alte cuvinte, creierul este ca o mașină a timpului care ne trimite mereu înapoi în timp. Este ca o aplicație care consolidează intrarea noastră vizuală la fiecare 15 secunde într-o singură impresie, astfel încât să putem gestiona viața de zi cu zi.

Dacă creierul nostru s-ar actualiza mereu în timp real, lumea s-ar simți ca un loc haotic, cu fluctuații constante de lumină, umbră și mișcare. Ne-am simți ca și cum am halucina tot timpul. Ceea ce face în esență creierul este amânarea. Este prea multă muncă să se ocupe în mod constant de fiecare instantaneu pe care îl primește, așa că creierul se lipește de trecut, deoarece trecutul este un bun predictor al prezentului.

Practic, reciclăm informațiile din trecut pentru că sunt mai eficiente, mai rapide și mai puține lucrări. Această idee care este susținută și de alte rezultate a mecanismelor din creier care influențează continuu percepția noastră vizuală către experiența noastră vizuală trecută este cunoscută sub numele de câmpuri de continuitate.

Anumite decizii le luăm pe baza imaginilor din trecut

Sistemul nostru vizual sacrifică uneori acuratețea de dragul unei experiențe vizuale fluide a lumii din jurul nostru. Acest lucru poate explica de ce, de exemplu, atunci când vizionăm un film nu observăm schimbări subtile care apar în timp, cum ar fi diferența dintre actori și cascadorii lor.

Există implicații pozitive și negative pentru creierul nostru care funcționează cu această ușoară întârziere atunci când ne procesăm lumea vizuală. Întârzierea este grozavă pentru a ne împiedica să ne simțim bombardați de informații vizuale în fiecare zi, dar poate implica și consecințe pe viață sau pe moarte atunci când este nevoie de o precizie absolută.

De exemplu, radiologii examinează sute de imagini în loturi, văzând câteva imagini înrudite una după alta. Când se uită la o radiografie, clinicienilor li se cere de obicei să identifice orice anomalii și apoi să le clasifice. În timpul acestei sarcini de căutare și recunoaștere vizuală, cercetătorii au descoperit că deciziile radiologilor se bazau nu numai pe imaginea prezentă, ci și pe imaginile pe care le-au văzut anterior, ceea ce ar putea avea consecințe grave pentru pacienți.

Lentoarea sistemului nostru vizual de a actualiza ne poate face orbi la schimbările imediate, deoarece ne captează prima impresie și ne trage spre trecut. În cele din urmă, totuși, câmpurile de continuitate promovează experiența noastră a unei lumi stabile. În același timp, este important să ne amintim că judecățile pe care le facem în fiecare zi nu se bazează în totalitate pe prezent, ci depind puternic de ceea ce am văzut în trecut.