Home » Tehnologie & Știinta » Cum poți să ștergi imaginile cu tine de pe Google. Metoda simplă pe care o ai la dispoziție

Cum poți să ștergi imaginile cu tine de pe Google. Metoda simplă pe care o ai la dispoziție

Voicu Costin / 29.04.2022, 11:35
Cum poți să ștergi imaginile cu tine de pe Google. Metoda simplă pe care o ai la dispoziție

Adesea se întâmplă cazuri când datele personale ajung pe internet fără consimțământul nostru. Fie că au fost furate de terțe persoane și postate în mediul on-line, fie că au ajuns din greșeală acolo, nu trebuie să apară în locuri publice, indiferent de situație. Pentru a evita astfel de situații nefericite, Google oferă posibilitatea ca datele să fie șterse, indiferent de formatul în care au fost postate: fotografie, fișier sau pur și simplu, informație scrisă. Cum poți să ștergi imaginile cu tine de pe Google?

Cum ștergi pozele cu tine de pe Google?

Google pune la dispoziția utilizatorilor săi, un serviciu prin care le permite acestora să-și șteargă datele care sunt afișate în căutările de pe motorul propriu de căutare. Statistic vorbind, peste 80% dintre căutările pe Internet sunt efectuate prin motorul de căutare Google, care se află pe primul loc în preferințele consumatorilor, inclusiv pentru cei din România. Google afișează răspunsuri în peste 124 de limbi și dispune de o bază de date de peste 25 de miliarde de website-uri.

Altfel, dacă ai găsit poze sau informații legate de persoana ta, și nu vrei să apară acolo, poți foarte ușor să le ștergi din browserul Google. Acest serviciu a fost special creat și lansat pentru cetățenii din Uniunea Europeană, ca urmare a unei decizii luate de Curtea Europeană de Justiție care acordă dreptul de «a fi uitat». Pentru a duce la bun sfârșit această operațiune, va trebui să completezi un Formular de solicitare a eliminării informațiilor cu caracter personal, care va fi însoțit de o fotografie.

Cum te poate ajuta Google să ștergi datele tale personale din mediul on-line

Google îi informează pe utilizatorii săi că va evalua solicitarea și va pune în balanță dreptul persoanei respective la viața privată cu interesul public de a avea acces la informații și cu dreptul altor persoane de a distribui informațiile.

Spre exemplu, este posibil ca Google să refuze eliminarea anumitor informații legate de fraude financiare, malpraxis, condamnări penale sau despre comportamentul public al funcționarilor guvernamentali. Pentru ca Google să evalueze solicitarea ta, va trebui să specifici adresa URL a fiecărui link care se afișează la căutarea numelui tău pe Google. De asemenea, trebuie să explici în ce mod, respectiva pagină web, se referă la tine sau la persoana în numele căreia faci respectiva solicitare browserului Google.

Iar la ultimul pas, va trebui să explici celor de la Google, de ce această adresă URL din rezultatele căutării este „nerelevantă, învechită sau neadecvată”. Dacă dorești să soliciți eliminarea informațiilor cu caracter personal din alt produs Google, va trebuie să trimiți o solicitare folosind formularul destinat produsului respectiv.

Acest formular se regăsește în secțiunea – Eliminarea conținutului de pe Google. Din momentul în care trimiți solicitarea, va dura între 12 și 24 de ore până când solicitarea ta va fi soluționată. Astfel, vei primi un mail afirmativ sau un răspuns negativ, în funcție de cazul în care numele tău este menționat pe internet. Google va trimite un mail de confirmare sau infirmare cu privire la solicitarea ta în cel mai scurt timp, după ce va lua o decizie.