De ce râdem când ne gâdilă cineva și de ce nu ne putem gâdila singuri. Explicația e una simplă, în opinia specialiștilor

Acesta este un mister care a pus la încercare unele dintre cele mai mari minți ale științei, precum Charles Darwin, Galileo, Francis Bacon și chiar Platon. Astfel, mulți ne întrebăm de ce râdem atunci când ne gâdilă cineva, iar atunci când o facem noi, efectul nu este același?

Motivul pentru care râdem atunci când cineva ne gâdilă

Un lucru este sigur: nu este pentru că ni se pare amuzant. De fapt, mulți oameni consideră că gâdilatul este foarte neplăcut. Deci de ce ne face să râdem? Există două tipuri de fenomene de gâdilat: Gargalesis, gâdilatul greu care produce râs, în special prin țintirea unor zone sensibile precum axile și stomac și knismeza, care este cauzată de mișcarea ușoară și tinde să provoace o senzație de mâncărime mai degrabă decât râsul.

Când terminațiile nervoase din epidermă sunt stimulate de o atingere ușoară, ele trimit un semnal prin sistemul nervos către creier. Folosind aparate funcționale de imagistică prin rezonanță magnetică (fMRI), cercetătorii au stabilit că două zone ale creierului creează această senzație de gâdilat: cortexul somatosenzorial, zona responsabilă cu analiza atingerii, și cortexul cingulat anterior, care este implicat în crearea unor sentimente plăcute.

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Știri din lume

ȘOC! Dana Budeanu, aproape GOALĂ! Fusta e prea scurtă, s-a văzut TOT!

Un alt studiu fMRI a arătat că atât râsul la o glumă, cât și râsul în timp ce ești gâdilat activează o zonă a creierului numită Opercul Rolandic, care controlează mișcările faciale și reacțiile vocale și emoționale. Dar râsul gâdilat activează, de asemenea, hipotalamusul, zona creierului care reglează răspunsul de luptă sau fugă și se declanșează atunci când anticipezi durerea.

Acest lucru i-a determinat pe unii oameni de știință să creadă că râsul când ești gâdilat ar putea fi un semnal natural de supunere față de un agresor, ceea ce ar reduce durata oricărui atac. De asemenea, explică de ce s-ar putea să râdem doar de amenințarea de a fi gâdilați.

Robert Provine, doctor în neuroștiință la Universitatea Maryland, Baltimore și autor al cărții din 2000 Laughter: A Scientific Investigation, spune că râsul în timpul gâdilatului creează legături între bebeluși și părinți.

„Când oamenii spun că urăsc să fie gâdilați și nu există niciun motiv pentru asta, ei uită că este una dintre primele căi de comunicare între mame și bebeluși”, a spus el.

Cu toate acestea, nu suntem singurele ființe care râdem atunci când suntem gâdilați. Același efect are și asupra maimuțelor mari, sau chiar a șobolanilor.

De ce nu ne putem gâdila singuri

Gâdilatul poate apărea în multe locuri de pe corp, dar cele mai frecvente sunt cutia toracică, axila și talpa piciorului. Unul dintre cele mai ciudate lucruri despre gâdilat este că este aproape imposibil pentru o persoană să se gâdile.

Motivul pentru care nu te poți gâdila este că atunci când miști o parte a propriului corp, o parte a creierului tău monitorizează mișcarea și anticipează senzațiile pe care le va provoca. De aceea, de exemplu, nu prea observi dacă brațul tău se freacă de partea ta laterală când mergi, dar ai fi surprins dacă altcineva te-ar atinge într-un mod similar.

Dacă creierul nostru nu ar avea capacitatea de a ține evidența mișcărilor corpului nostru și a senzațiilor pe care le provoacă, ne-am simți constant ca și cum am fi atinși și ar fi greu să ne dedicăm atenția la orice. altfel. Gâdilatul de sine este un exemplu extrem al acestui fenomen.

Creierul tău știe că degetele care te ating pe cutia toracică sunt propriile tale degete, așa că reduce răspunsul senzorial. Oamenii de știință de la University College London au început prin a utiliza imagistica funcțională a creierului pentru a compara modul în care oamenii au răspuns la gâdilatul de sine și la gâdilatul unei alte persoane.

Cortexul somatosenzorial a avut un răspuns mai scăzut la gâdilatul de sine decât la gâdilatul extern. Ei au observat, de asemenea, activitate care sugerează că cerebelul monitorizează mișcările și trimite semnale pentru a suprima răspunsul somatosenzorial atunci când o atingere este autogenerată.

Aceiași cercetători și-au propus să vadă dacă ar putea păcăli creierul să permită mișcărilor autogenerate să creeze o senzație de gâdilat. Ei au construit o mașină de gâdilat care le-a permis subiecților de cercetare să-și furnizeze un stimul de gâdilat prin tragerea unei pârghii.

Ei au descoperit că ar putea crește senzația de gâdilat pentru subiect disociind ușor acțiunea subiectului de a trage pârghia de acțiunea mașinii de gâdilat. Adăugarea unei întârzieri de mai puțin de o secundă între tragerea de către subiect a pârghiei și acțiunea mașinii de gâdilat a fost suficientă pentru a păcăli creierul să fie gâdilat.