În cazul în care ești posesor al unui i Phone, trebuie să știi neapărat acest lucru. Nu mulți oameni știu că, mai nou, logo-ul de pe spatele telefonului poate avea mai multe funcții. Dar ce poți să faci cu acest buton?
Deși este unul dintre cele mai vândute telefoane din întreaga lume, datorită nenumăratelor funcții, nu toți posesorii de iPhone știu să îl folosească la capacitatea sa maximă. Sistemul de operare al acestor telefoane permite efectuarea multor operații, însă versiunea iOS 14 are câteva funcții de care nu multă lume a aflat.
Mai exact, ultima variantă de software pentru telefoanele Apple, iOS 14 oferă o sumedenie de funcții, iar cu ajutorul uneia dintre cele mai interesante, poți controla telefonul de pe spate. Dacă ești curios și vrei să activezi această funcție, nu trebuie decât să intri în setările telefonului, accesibilitate și să intri în meniul ”touch” (atingere). Aici, se derulează în jos până la funcția ”back tap”, care va trebui să fie activată.
Acest buton poate îndeplini mai multe funcții. Mai exact, poți să revii în meniul principal cu un dublu click pe logo-ul de pe spatele telefonului, poți activa Siri sau poți face o poză, etc. Și asta nu e tot, utilizatorii iPhone pot alege ce funcții să îndeplinească acest buton.
Mai mult de atât, la triplu click pe acest buton minune, ecranul iPhone-ului se închide. De asemenea, logo-ul funcționează chiar dacă telefonul este într-o carcasă. Cu toate acestea, este important de menționat faptul că această opțiune nu merge pe modelele mai vechi de iPhone.
Nu mulți sunt cei care știu acest lucru, însă tot ce vorbești cu Siri este stocat și analizat anonim, în serverele companiei timp de doi ani, pentru optimizarea aplicației.
Un alt lucru neștiut de multă lume este faptul că, în toate reclamele și imaginile cu telefoanele iPhone este afișată ora 9:41 AM. Aceasta este ora la care Steve Jobs a lansat primul telefon în anul 2007.
Când a văzut primul prototip de iPod, Steve Jobs l-a aruncat într-un acvariu pentru a le demonstra dezvoltatorilor că bulele de aer care ies la suprafață arată că gadgetul are spații goale și poate fi făcut mai mic.
În octombrie 2011, compania americană Apple a vândut mai mult de un milion de telefoane în doar 24 de ore de la lansarea iPhone 4S.