Home » Tehnologie & Știinta » Mai apare sau nu Windows 11? Ce planuri au inginerii de la Microsoft cu noul sistem de operare

Mai apare sau nu Windows 11? Ce planuri au inginerii de la Microsoft cu noul sistem de operare

Violeta Badea / 15.05.2021, 14:56
Mai apare sau nu Windows 11? Ce planuri au inginerii de la Microsoft cu noul sistem de operare

Mai apare sau nu Windows 11? Windows 10 a fost lansat în urmă cu șase ani. Toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu viitorul sistem de operare, dar nimeni nu deține foarte multe informații. Mai apare Windows 11? În acest material vei afla ce au declarat oficialii.

Mai apare sau nu Windows 11

În trecut, sistemul Microsoft își obișnuise utilizatorii să lanseze un nou sistem de operare Windows cam odată la trei – patru ani, dar din anul 2015, acesta a rămas la Windows 10, deși utilizatorii au așteptat cu sufletul la gură un nou sistem de operare. De atunci au trecut șase ani și nimeni nu știe ce se întâmplă.

Pe data de 20 noiembrie 1985, Microsoft lansa prima versiune, iar cea mai recentă versiune a apărut pe data de 29 iulie 2015. Dacă ar fi să privim în trecut, atunci ar fi trebuit ca Microsoft să anunțe Windows 11 sau chiar Windows 12. Cu toate acestea, compania americană a anunțat că schimbă modul în care realizează și lansează sisteme de operare. Astfel, utilizatorii au fost șocați să afle că, de fapt, nu va exista un Windows 11.

Chiar și așa, utilizatorii nu au de ce să fie îngrijorați, deoarece Microsoft lansează actualizări în fiecare lună. De asemenea, lucrurile se pot schimba, dacă ne amintim de ceea ce s-a întâmplat cu Internet Explorer. Deși oficialii anunțaseră că Internet Explorer 6 este versiunea „finală” a browserului. Ulterior, când au văzut că au început să piardă masiv cotă de piață, au încercat să recupereze cu Internet Explorer 7.  Momentan, reprezentanții Microsoft se ocupă de actualizări în fiecare lună, ce repară probleme mai mici sau mai mari, îmbunătățesc securitatea, iar de câteva ori pe an lansează patch-uri mai mari ce aduc funcționalități semnificative.

Mai apare windows 11
Mai apare windows 11

Ce planuri au inginerii de la Microsoft cu noul sistem de operare

Reprezentanții Microsoft au declarat că Windows are un model de afaceri de tip service, ceea ce înseamnă că Windows 10 este ultima versiune a sistemului de operare și că nu va mai exista un Windows 11. În viitor este posibil ca oficialii să redenumească sistemul de operare, să apară unul, dar cu altă denumire.

Totuși, există și o veste bună pentru utilizatori. Cei care folosesc versiuni mai vechi, precum Windows 7, Windows 8 şi Windows 8.1 au mai avut parte de upgrade, în ciuda faptului că oficial perioada în care upgrade-ul la ultima versiune de Windows s-a terminat în anul 2016, în realitate, acesta este disponibil şi în prezent, cel puţin în prezent.

Microsoft a achiziționat Nuance Communications

Luna trecută, oficialii Microsoft au anunțat că au achiziționat o cunoscută companie specializată în tehnologia de recunoaștere vocală pe bază de inteligență artificială, într-o tranzacție evaluată la 19,7 miliarde de dolari. Vorbim de Nuance Communications care este a doua ca mărime din istorie, după cumpărarea LinkedIn în anul 2016.

Directorul executiv al Microsoft, Satya Nadella, spunea că aproximativ 80% din spitalele din SUA sunt deja clienți Nuance Communication, iar cumpărarea firmei va extinde dramatic piața potențială a Microsoft în industria asistenței medicale. În anul 2019, cele două companii au format un parteneriat pentru a automatiza activități administrative. Compania Nuance este cunoscută pentru lansarea sistemului de asistență Siri al Apple. Firma are operațiuni în nu mai puțin de 28 de țări și a înregistrat venituri de circa 1,5 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2020.