Home » Utile » 9 tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt

9 tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt

Manolică Anca / 08.05.2021, 10:56
9 tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt

Unt? Ulei? Ce alegem? Cu ce gătim ca să ne asigurăm că o facem cum trebuie? Atunci când vine vorba de mâncare, există o varitate atât de mare, încât de cele mai multe ori este greu să luăm o decizie. Însă, trebuie să o luăm pe cea mai corectă. Iată câteva tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt.

Tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt

Numeroase studii au arătat că gătitul cu ulei de măsline și chiar cu cel de floarea soarelui poate duce la eliberarea unui nivel mare de chimicale toxice, care poartă numele de aldehide. Acestea se află în stransă legatură cu apariția bolilor de inimă, cancer și demență.

Untul este o grăsime de origine animală, importantă, cu un raport echilibrat între acizii graşi esenţiali (omega-6/omega-3). Acesta are o densitate calorică mai scăzută, respectiv 750 kcal% la untul gras şi 411 kcal% la untul slab, faţă de cea a uleiurilor vegetale, care au 899 kcal%.

Însă, este important de știut că dacă vrem să folosim untul la prăjit, înainte de toate trebuie și acesta preparat.  Procesul se numeşte clarificare, în urma căruia se obţine untul Ghee, cunoscut ca „Ghee-clarified butter”. Acesta va conține numai lipide (99%) şi va deveni rezistent la prăjire şi râncezire, fiind astfel mai puţin nociv (orice grăsime râncedă este foarte toxică). Gustul și aspectul vor rămâne neschimbate, iar beneficiile se vor simți pe deplin.

Untul clarificat este mult mai benefic pentru sănătate
Untul clarificat este mult mai benefic pentru sănătate

Cum se prepară untul Ghee

Untul Ghee (988 kcal%) se găseşte în magazine de specialitate, însă poate fi preparat şi acasă, foarte simplu: prin încălzirea untului obişnuit în baie de apă. După topire, grăsimea se separă și se va forma un strat compact la suprafaţă. Se aruncă stratul de sub cel gras, iar grăsimea clarificată se pune la borcane de sticlă închise la culoare şi se păstrează la frigider sau la temperatura camerei, în loc întunecat și ferit de umiditate.

Un consum moderat de unt de către persoanele sănătoase, active, cu un metabolism eficace nu este dăunător, dacă nu este depășită cantitatea de 40g unt/zi. Aceasta aduce un aport de 100 mg de colesterol, 20 g de acizi graşi saturaţi şi 300 kcal. Aceeași cantitate de ulei vegetal (măsline, floarea-soarelui) aduce un aport caloric superior untului, de 360 kcal.

De asemenea, untul clarificat este sărac în lactoză şi poate fi consumat chiar şi de către cei care au intoleranţă. Iată câteva tipuri de prăjeli la care să înlocuiești uleiul cu unt:

  1. Şniţele din carne de vită
  2. Sotarea legumelor
  3. Prăjirea ouălor
  4. Prăjirea omletei
  5. Pește
  6. Creveți trași în unt
  7. Pentru clătite
  8. Deşi ar părea de crezut, aşa-numitul sos olandez (originalul maionezei noastre) se face cu unt topit și nu cu ulei. Untul rece este folosit pentru îngroşarea sosurilor.
  9. Atunci când este încălzit, untul dezvoltă arome de nuci, care în combinaţie cu un steak de vită, va fi irezistibil.