Home » Știri » Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Decizia este definitivă

Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Decizia este definitivă

Octavian Palade / 02.11.2016, 12:41
Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Decizia este definitivă

Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Tribunalul Constanța a admis contestaţia DNA la decizia de liberare condiţionată.

Mircea Băsescu rămâne încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce un complet de la Tribunalul Constanța a admis miercuri contestaţia procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de liberare condiţionată, transmite news.ro.

Magistrații de la Tribunalul Constanţa au judecat, pe 1 noiembrie, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de liberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, însă au amânat pronunţarea pentru miercuri.

Astfel, judecătoarea Antoneta Ardeleanu a admis contestaţia procurorilor DNA, respingând cererea de liberare condiţionată, iar hotărârea este definitivă.

În acest caz, Mircea Băsescu rămâne la Penitenciarul Poarta Albă, acolo unde este încarcerat.

De asemnea, instanţa a hotărât că Mircea Băsescu mai poate depune o cerere de liberare condiţionată după data de 1 februarie 2017.

Procurorul DNA Nadia Zlate a solicitat instanţei, la termenul de marţi, să admită contestaţia DNA şi să respingă eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu. Procurorul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, că nu au fost prezentate suficiente dovezi de îndreptare şi că scopul pedepsei nu a fost atins. De asemenea, Nadia Zlate a precizat că Mircea Băsescu a fost arestat preventiv cinci luni, alte şapte luni a stat în arest la domiciliu, iar după condamnare până în prezent a fost încarcerat patru luni, explicând că cele nouă luni în care a fost în stare de deţinere efectivă nu au fost suficiente pentru a avea timp să dovedească faptul că s-a îndreptat.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a cerut instanţei să respingă contestaţia DNA ca neîntemeiată, considerând că reprezentatul DNA a făcut cu totul alte aprecieri, despre faptă sau alte lucruri, decât cele care privesc strict liberarea condiţionată.

Mircea Băsescu recunoaște că a făcut o greșeală

Mircea Băsescu s-a adresat instanţei și a spus că în anii trecuţi a făcut o greşeală pentru care a fost pedepsit cu această condamnare. “Consider că în trecut am făcut o greşeală. Atât judecătorii de la Tribunalul Constanţa, cât şi cei de la Curtea de Apel Constanţa au hotărât să fiu pedepsit cu privarea de libertate”, a declarat Mircea Băsescu.

El a ținut să menționeze că magistrații de la Judecătoria Medgidia au considerat că cele 16 luni de detenţie sunt suficiente pentru faptele comise, dar şi pentru satisfacerea unei părţi a populaţiei. Mircea Băsescu a mai afirmat că în perioada petrecută în penitenciar a fost monitorizat de psihologi, sociologi şi că aceştia şi-au dat acordul pentru liberarea sa condiţionată, considerând că reîntoarcerea sa în societate nu reprezintă niciun risc. Băsescu a specificat că a participat la toate activităţile cultural-educative din cadrul penitenciarului, a cerut să fie scos la muncă atunci când a fost posibil acest lucru şi a respectat regulamentele închisorii.

La încheierea procesului, avocatul lui Mircea Băsescu a declarat jurnaliştilor că această contestaţie a DNA nu are niciun temei juridic.

“Contestaţia DNA nu este fundamentată pe niciun temei juridic, este o contestaţie bazată doar pe simple aprecieri ale Parchetului, că nu a stat destul de mult timp în detenţie intimatul condamnat Băsescu, o contestaţie care din punctul meu de vedere nu are nicio şansă să treacă de girul instanţei de control judiciar întrucât nu se bazează pe niciun temei juridic. Avem de partea noastră Constituţia potrivit căreia fiecare cetăţean este egal cu legea şi aşa cum Băsescu Mircea nu a fost mai presus de lege la momentul când a fost reţinut, arestat şi condamnat nu trebuie să fie nici mai prejos de lege la momentul când trebuie să beneficieze de un drept legal, un drept care se pune la dispoziţia tuturor cetăţenilor”, a declarat apărătorul.

Un complet de la Judecătoria Medgidia a hotărât  pe 6 octombrie că Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat, iar decizia a fost atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanţa.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. El a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. Marian Căpăţănă a fost condamnat, în acelaşi dosar, la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.