Cagliari și AC Milan se vor întâlni sâmbătă, 9 noiembrie, la ora 19:00, pe Sardegna Arena, într-un meci din etapa a 12-a a campionatului Italiei, Serie A. Partida va fi transmisă live de Digi Sport 4 și Prima Sport 4.
Într-un duel dezechilibrat, Cagliari, care se luptă pentru evitarea retrogradării, o va înfrunta pe AC Milan, echipă cu ambiții pentru un loc de Champions League.
Cagliari ocupă locul 17, cu 9 puncte, primul deasupra liniei retrogradării, și vine după o serie de cinci partide în care a obținut o victorie, un egal și trei înfrângeri, ultima înfrângere fiind suferită în deplasare, scor 1-2 cu Lazio.
Pe teren propriu, Cagliari a înregistrat o victorie, două remize și trei înfrângeri în acest sezon de Serie A. Antrenată de Davide Nicola, echipa îi are pe Roberto Piccoli și Răzvan Marin drept cei mai buni marcatori, fiecare cu câte două goluri (internaţionalul român este anunțat titular).
Trebuie menționat că Cagliari a învins-o pe Milan o singură dată din 1999 până în prezent, pe lângă opt remize și 31 de înfrângeri în fața rossonerilor, și vine după trei înfrângeri consecutive în Serie A.
Milan ocupă poziția a 7-a în clasament, cu 17 puncte (și un meci restant cu Bologna), având trei victorii și două înfrângeri în ultimele cinci etape. În runda precedentă, a câștigat cu 1-0 în deplasare la Monza.
Echipa antrenată de Paulo Fonseca are două victorii, o remiză și două înfrângeri în meciurile jucate în deplasare în acest sezon, iar golgheterul echipei este Christian Pulisic, cu cinci goluri marcate în Serie A.
Un moment de reținut este victoria recentă a Milanului împotriva lui Real Madrid, 3-1 pe Santiago Bernabeu în Champions League, performanță ce a contribuit la o serie de patru victorii în ultimele cinci partide disputate în toate competițiile.
În sezonul trecut, Milan s-a impus categoric în ambele meciuri contra lui Cagliari, cu 3-1 în deplasare și 5-1 pe teren propriu.
Superbet oferă cota 1,23 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Cagliari – Milan.
Articol susţinut de: Superbet.