Partida dintre Serbia și Danemarca, contând pentru Grupa 4 a Ligii A din Liga Națiunilor, este programată luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Dubocica din Leskovac. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 4 și Prima Sport 3.
Cu cinci puncte acumulate, Serbia va înfrunta Danemarca, care are șapte puncte, într-un meci crucial pentru ocuparea locului secund, care asigură calificarea în sferturile de finală ale competiției. În această grupă mai evoluează Spania (13 puncte) și Elveția (2 puncte). Este important de menționat că echipa care încheie pe locul 3 va disputa un baraj de menținere sau retrogradare în Liga A, în martie 2025!
Serbia a avut un început ezitant în această ediție, acumulând un singur punct în septembrie, după un 0-0 acasă cu Spania și o înfrângere, 0-2, în deplasare cu Danemarca. În octombrie, echipa antrenată de Dragan Stojkovic a obținut primul succes, 2-0 împotriva Elveției, dar a cedat categoric în fața Spaniei, scor 0-3.
În primul meci din noiembrie, Serbia a terminat la egalitate, 1-1, în deplasare cu Elveția, iar acum este obligată să câștige împotriva Danemarcei pentru a-și asigura locul în „sferturi”.
De menţionat că Serbia a pierdut doar două dintre ultimele 10 partide din Nations League, având cinci victorii și trei remize în acest interval!
Danemarca a început în forță această campanie, cu două victorii în luna septembrie, 2-0 cu Elveția și 2-0 cu Serbia, ambele pe teren propriu. Totuși, luna octombrie a adus rezultate mai slabe: o înfrângere cu Spania (0-1) și o remiză cu Elveția (2-2), ambele în deplasare.
În primul meci noiembrie, naționala pregătită de Brian Riemer a suferit o înfrângere acasă, 1-2 cu Spania. Pentru a se califica în sferturi, Danemarca are nevoie de cel puțin un egal în Serbia.
Atenţie, Brian Riemer, numit selecționer pe 24 octombrie 2024, a debutat oficial în meciul cu Spania, campioana Europei!
Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară pe 8 septembrie 2024, pe Parken National Stadion din Copenhaga, iar Danemarca s-a impus cu Serbia, scor 2-0, prin golurile marcate de Gronbaek (min. 36) și Poulsen (min. 61).
Superbet oferă cota 1,46 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Serbia – Danemarca.
Articol susţinut de: Superbet.