Anchetă la Casa de Pensii după valul de reclamații venite din partea pensionarilor. Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat măsuri ferme, inclusiv trimiterea Corpului de Control la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Pensionarii au adus în atenție mai multe nereguli. Una dintre ele este întârzierea la recalculare. Exemple concrete includ cazul unei pensionare care, de opt luni, așteaptă transferul dosarului de la București la Prahova, din cauza defecțiunilor sistemului informatic. Pe de altă parte, este acuzat şi un comportament neprofesionist al angajaților Casei de Pensii, în special în București și Sectorul 3.
„Am cerut celor de la CNPP ca atât drepturile aferente recalculării, cât și cele aferente revizuirilor – diferențele bănești pe care le avem de plătit pensionarilor – să fie achitate integral până în decembrie 2024. Aceleași cerințe vizează și cererile noi, până în luna septembrie 2024”, a spus Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, începând de miercuri, 20 noiembrie 2024, Corpul de Control al Ministerului Muncii va efectua verificări la CNPP pentru a analiza contractele legate de aplicația informatică, eficiența procesului de recalculare a pensiilor şi modul în care angajații tratează cererile pensionarilor.
Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii, a cerut ca toate drepturile restante să fie achitate până la finalul lunii decembrie 2024. Noile cereri depuse până în septembrie 2024 vor fi rezolvate în același termen.
În acest moment, aproximativ 19.000 de persoane încă nu au primit deciziile de recalculare. De asemenea, în perioada iunie-august 2024, aproximativ 170.000 de dosare de recalculare nu au fost procesate la timp. Deși pensionarii au continuat să-și primească lunar pensiile, acestea au fost calculate conform valorii din august 2024. Diferențele rezultate din recalculare vor fi plătite până în decembrie 2024.
„Pe raportarea din aceasta seară, sunt 19.000 de pensionari care așteaptă recalcularea. Este vorba despre pensionari care și-au primit pensiile în fiecare lună, însă la valoarea din august 2024. Diferențele rezultate în urma recalculării sau cele apărute în urma revizuirii deciziilor vor fi plătite cel târziu până în luna decembrie. Au fost aproximativ 170.000 de decizii de recalculare care nu au fost emise”, a mai explicat Simona Bucura-Oprescu.