Real Madrid – Barcelona, finala Supercupei Spaniei, va avea loc duminică, 12 ianuarie, de la ora 21:00, pe King Abdullah Sport City din Jeddah (Arabia Saudită). Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
Real Madrid, campioana en-titre a Spaniei, și Barcelona, vicecampioana din sezonul precedent al LaLiga, își dispută trofeul Supercupei Spaniei, competiție care are loc pentru a șasea oară consecutiv în acest format, fiind găzduită pentru a cincea oară în Arabia Saudită (excepție făcând ediția din 2021, desfășurată în Spania).
Real Madrid s-a calificat în finală după o victorie clară în semifinale împotriva celor de la Mallorca, finalista ultimei ediții a Cupei Regelui, scor 3-0 (goluri marcate de Belligham 63, Valjent 90+2a și Rodrygo 90+5).
În campionat, echipa lui Carlo Ancelotti ocupă primul loc în clasament după 19 etape, cu 43 de puncte, având un avans de două puncte față de Atletico Madrid (care are însă un meci mai puțin) și cinci puncte peste Barcelona, ocupanta locului trei.
De remarcat că Real Madrid a câștigat această competiție de trei ori în actualul format: în 2020, 2022 și 2024. Ultima dată, a triumfat tot în fața Barcelonei, scor 4-1, iar în total, echipa are 13 Supercupe ale Spaniei în palmares.
În acest sezon, madrilenii au cucerit deja două trofee importante: Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală. O victorie duminică le-ar aduce a 14-a Supercupă și al patrulea succes în acest format.
Barcelona a ajuns în finală după ce a învins-o pe Athletic Bilbao, câștigătoarea ultimei ediții a Cupei Regelui, cu 2-0 (Gavi 17, Lamine Yamal 52).
În LaLiga, echipa antrenată de Hansi Flick ocupă locul 3, cu 38 de puncte, la cinci lungimi de liderul Real Madrid.
Barcelona deține recordul de trofee în Supercupa Spaniei, cu 14 titluri, însă doar unul a fost obținut în actualul format, în 2023, după un meci dramatic în semifinale (2-2 cu Betis Sevilla în timpul regulamentar și 3-1 la penalty-uri) și o finală câștigată cu 3-1 împotriva Real Madrid. În ediția din 2024, catalanii au pierdut finala în fața rivalilor madrileni, cu 1-4.
Un detaliu important este că Barcelona este deja virtual calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în timp ce Real Madrid încă mai are emoții în lupta pentru accederea în fazele eliminatorii.
Ultimul meci direct a avut loc pe 26 octombrie 2024, în actuala ediție de LaLiga, când Barcelona a câștigat categoric pe terenul lui Real Madrid, scor 4-0. Golurile au fost înscrise de Lewandowski (54, 56), Lamine Yamal (77) și Raphinha (84).
Superbet oferă cota 1,44 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Real Madrid – Barcelona.
Articol susţinut de: Superbet.