Confruntarea dintre Unirea Slobozia și Oţelul Galaţi, din cadrul etapei a 4-a din SuperLiga României, va avea loc, luni, 4 august 2025, de la ora 19:00, pe Arena-1 din Clinceni. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Unirea Slobozia, echipă care a evitat retrogradarea la limită în stagiunea anterioară, se confruntă cu Oțelul Galați, formație ce a încheiat în forță play-out-ul sezonului precedent. Duelul se anunță unul dintre cele mai atractive ale acestei runde.
Unirea Slobozia a obținut trei puncte în primele trei etape: o victorie categorică pe teren propriu, 6-1 cu Csikszereda, și două înfrângeri în deplasare, 1-2 cu CFR Cluj și 0-4 cu FC Botoșani.
În sezonul anterior, Unirea Slobozia a terminat pe locul 8 în play-out, cu 27 de puncte (3 victorii, 5 remize, 1 înfrângere), după ce a încheiat sezonul regulat pe poziția a 15-a, cu 26 de puncte. Echipa antrenată de Andrei Prepeliță a reușit să-și asigure menținerea în SuperLiga după ce a trecut de FC Voluntari la baraj: 1-2 în deplasare, 1-0 după 90 și 120 de minute acasă, apoi 4-3 la loviturile de departajare.
În perioada de pregătire din această vară, Unirea Slobozia a disputat două meciuri amicale, ambele câștigate: 2-1 cu Metaloglobus și 1-0 cu Concordia Chiajna.
Unirea Slobozia este neînvinsă pe teren propriu în ultimele șapte meciuri din SuperLiga. Ultimul eșec acasă a fost chiar împotriva Oțelului Galați, scor 0-1, pe 28 februarie 2025!
Oțelul Galați a acumulat patru puncte în primele trei etape: 0-0 cu Petrolul pe teren propriu, înfrângere 2-3 cu Farul la Constanța și victorie 2-1 acasă contra lui Dinamo.
În stagiunea trecută, Oțelul Galaţi a terminat pe locul 2 în play-out (locul 8 la general), cu 35 de puncte (6 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri). În sezonul regulat, a ocupat locul 12, cu 32 de puncte.
Trupa pregătită de Laszlo Balint a susținut trei amicale în această vară: 1-1 cu Csikszereda (la Galați), 1-2 cu Farul (în București) și 2-1 cu Metalul Buzău (la Galați).
Ultimul rezultat de egalitate înregistrat de Oțelul Galaţi în deplasare a fost pe 28 septembrie 2024, 0-0 cu Rapid!
Cele două echipe s-au întâlnit de trei ori în sezonul 2024-2025. În sezonul regulat, fiecare a câștigat pe terenul celeilalte: Unirea Slobozia în tur cu 2-0, iar Oțelul Galaţi în retur cu 1-0. În play-out, Oțelul Galaţi s-a impus în faşa celor de la Unirea Slobozia, acasă, cu 2-0.
Superbet oferă cota 1,60 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul Unirea Slobozia – Oţelul Galaţi.
Articol susţinut de: Superbet.