Mogo România, parte a grupului internațional Eleving Group și unul dintre liderii pieței locale în domeniul finanțării auto, anunță printr-un comunicat prelugirea parteneriatului cu FC Rapid pentru al doilea sezon consecutiv.
Începând cu această stagiune competițională, logo-ul Mogo va fi prezent pe tricourile oficiale de joc ale echipei giuleștene.
Trupa deținută de Dan Șucu (62 de ani) are ca sponsor principal o casă de pariuri, Superbet, în timp ce Mobexpert, societatea lui Șucu, este partener secundar.
Mogo activează pe plan local din anul 2016, finanțând persoanele fizice și persoanele fizice autorizate pentru achiziția de mașini noi sau second-hand. Până în prezent, Mogo a finanțat peste 12.000 de clienți.
Rapid, club înființat în 1923, și-a menținut prima poziție în clasament și după etapa a 4-a din Superligă, la capătul jocului de luni seară cu FC Botoșani, scor 2-1.