Ministerul Justiției a publicat listele cu procurorii care îndeplinesc condițiile legale pentru a ocupa funcțiile de conducere la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și DIICOT, precum și programarea interviurilor care vor avea loc între 23 și 26 februarie 2026.
Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 2 martie, iar după aceea, ministrul Justiției va trimite propunerile Secției pentru procurori a CSM, urmând ca decizia finală să fie luată de președinte, anunţă ziare.com.
Printre candidații pentru funcțiile de conducere, se află următoarele nume:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
Adjunct al Procurorului General:
Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA):
Procuror-șef al DIICOT:
Procuror-șef adjunct al DIICOT:
Candidații vor susține un interviu în perioada 23-26 februarie 2026, în fața ministrului Justiției și al unei comisii de evaluare. Interviul va include prezentarea unui plan de management, evaluarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, și modul în care fiecare candidat se raportează la valorile profesiei. Rezultatele selecției vor fi publicate pe 2 martie 2026, iar ministrul Justiției va trimite propunerile către CSM pentru avizul consultativ.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a subliniat că, conform legii, Președintele României va lua decizia finală asupra conducerii marilor parchete. „Există un filtru important – Secția pentru procurori a CSM – iar președintele va stabili cine va conduce marile parchete în viitor”, a declarat ministrul.
Președintele Nicușor Dan a afirmat că este „optimist” în privința celor care au candidat pentru funcțiile de conducere și consideră că aceștia pot aduce o dinamică pozitivă activității parchetelor, fără a comenta însă în detaliu numele acestora.
”Mi se pare că sunt – și vorbesc cât se poate de serios – mi se pare că sunt niște oameni foarte interesați printre ei. Am văzut și comentarii în spațiul public, nu sunt de aceeași opinie, dimpotrivă, e un concurs, oamenii vin cu un plan de management pe care eu nu îl cunosc în momentul ăsta, dar uitându-mă doar la numele pe care le-am văzut, pentru fiecare dintre cele trei parchete există persoane foarte interesante și eu sunt optimist că ele vor dinamiza”, a declarat Nicușor Dan.