Singura autostradă construită în România de o companie din China este amplasată în apropiere de Capitală. Este vorba despre un segment al Autostrăzii de Centură A0. Conform prevederilor contractuale, acest lot ar fi trebuit deja finalizat.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere admite existența unei întârzieri și a transmis pentru HotNews data estimată pentru deschiderea traficului.
Deși termenul de finalizare era stabilit pentru luna februarie, lucrările la Lotul 3 Afumați – Pantelimon al Autostrăzii A0 Nord sunt întârziate.
Citește și: Florin Manole, ministrul Muncii. „Pensiile ar putea fi majorate din 2027”
Contactat de HotNews, reprezentantul Companiei de Autostrăzi, Alin Șerbănescu, a afirmat că nu există probleme care să blocheze lucrările pe șantier, însă consideră că antreprenorul ar trebui să își intensifice activitatea pentru ca inaugurarea să poată avea loc în timpul verii.
„Estimăm că termină în luna august. Nu avem niciun blocaj. Trebuie doar să se mobilizeze și să crească ritmul de lucru”, a declarat Șerbănescu.
Imagini recente realizate pe șantierul Lotului 3 din A0 Nord arată că anumite lucrări nu au ajuns încă la un stadiu avansat, deși, din punct de vedere teoretic, autostrada ar fi trebuit deja finalizată.
„Trebuia deja să circulăm în acest moment pentru că termenul contractual a fost februarie 2026, socotit de la momentul în care s-a eliberat a doua autorizație de construire. Prima autorizație de construire a fost doar pe acea scurtă zonă din capătul lotului, unde s-a legat A0 Lotul 2 de DN2, iar restul de vreo 6 km din totalul celor 8,7 km au fost autorizați mai târziu. Deci suntem în întârziere”, a explicat pentru HotNews Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura (API), una dintre cele mai active organizații civice care monitorizează implementarea marilor proiecte de infrastructură din țară.
Potrivit acestuia, elementul cel mai problematic al acestui lot îl reprezintă pasajul peste DN3, construit peste A0. În prezent, acesta se află doar la nivelul elevațiilor, fără grinzi montate și fără finalizarea „picioarelor” structurii.
„Constructorul nu înaintează rău la el, dar nu înaintează nici rachetă. Hai să-i spunem un ritm mediu. În acest ritm este fezabil să circulăm undeva pe la sfârșitul lunii iulie, cel mai devreme.”
În opinia sa, termenul din luna august pentru deschiderea circulației „este perfect fezabilă”, însă o mobilizare mai bună ar putea permite inaugurarea chiar mai devreme.
„Contează fiecare lună, zicem noi. Mai ales că vorbim de centura Capitalei, iar pe acolo este actuala șosea de centură pe o bandă pe sens și e o zonă roșie. Deci ar fi meritat un pic de presiune pentru o deschidere mai rapidă”, a adăugat reprezentantul API.