Pompierii au anunțat luni, potrivit AFP, că pe pista de aterizare a aeroportului LaGuardia din New York a avut loc o coliziune între un avion și un vehicul.
Un purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri a precizat într-un mesaj transmis prin e-mail că a fost vorba despre un incident produs pe pista nr. 4 între un avion și un vehicul, fără a oferi detalii despre eventuale victime.
Poliția din New York a transmis pentru AFP că un avion al companiei Air Canada a intrat în coliziune cu un vehicul aparținând autorităților portuare.
Citește și: Aroganța lui Donald Trump, la moartea lui Chuck Norris: „Era un mare fan al meu”
Imagini distribuite de AFP arată un avion Air Canada Express avariat în zona cockpitului și pe o parte a fuselajului, în timp ce numeroase echipaje de intervenție se aflau la fața locului.
Autoritatea aviației civile din Statele Unite (FAA) a anunțat, cu puțin timp înainte, închiderea aeroportului din cauza unei situații de urgență, precizând că există o probabilitate ridicată ca măsura să fie prelungită.
Platforma FlightRadar24 a relatat că un avion Air Canada Express a intrat în coliziune cu un vehicul de intervenție aflat pe aeroport în timpul aterizării. Aeronava implicată, un CRJ-900 operat de Jazz Aviation, partener regional al Air Canada, a decolat din Montreal.
Potrivit aceleiași surse, avionul se deplasa pe pistă în momentul în care a lovit vehiculul care se afla pe o traiectorie proprie.
Serviciile de urgență din New York au transmis recomandări populației, menționând că aceasta trebuie să se aștepte la anulări, întârzieri, suspendări de curse și prezența echipelor de intervenție în zona aeroportului, situat în cartierul Queens și care deservește în principal destinații din Statele Unite și Canada.
Autoritățile au recomandat și utilizarea unor rute alternative prin intermediul platformei X.
În urma incidentului, toate zborurile cu plecare de pe aeroportul LaGuardia au fost întârziate sau anulate luni dimineață, potrivit informațiilor publicate pe site-ul aeroportului.
Aeroportul se confrunta deja cu perturbări ale traficului aerian din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar săptămâna trecută a fost anunțată și creșterea timpilor de așteptare la controalele de securitate, din cauza unor dificultăți legate de personal, generate de expirarea unei finanțări federale.