Nicușor Dan a anunțat miercuri că a semnat decretele prin care au fost numiți conducătorii principalelor parchete. Nominalizările fuseseră trimise cu o zi înainte de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Prin aceste decrete prezidențiale au fost desemnați:
Totodată, au fost făcute și alte numiri în funcții de conducere:
Propunerea care nu a fost acceptată de șeful statului a fost cea privind numirea lui Gill-Julien Grigore-Iacobici în funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT.
„Domnii Ștefan și Florența își vor începe activitatea în 15 aprilie, pentru că pozițiile pe care au candidat sunt vacante. Domnul Voineag și doamna Mincă își vor începe activitatea în 30 iunie când se eliberează poziția pe care au candidat. Am respins candidatura domnului Gill-Julien Grigore-Iacobici pentru funcția de procuror șef adjunct DICOT. După acest moment, așteptarea pe care o am de la Parchete și implicit de la șefii Parchetelor este o dinamizare a activității Parchetelor pentru a răspunde așteptărilor românilor, pentru că românii văd corupție și mare corupție în interacțiunea lor zilnică cu autoritățile statului. De marea corupție se ocupă DNA, de corupția curentă se ocupă Parchetul General. De la DIICOT îmi doresc destructurarea marilor rețele de droguri și a marilor rețele de evaziune fiscală. De la sine înțeles, drogul este un fenomen social extrem de nociv care afectează tot mai mulți români și evaziunea fiscală afectează bugetul statului”, a spus Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a precizat ulterior că se așteaptă ca noii conducători ai parchetelor să mențină un dialog constant atât cu procurorii din subordine, cât și cu opinia publică.
„Să comunice în spațiul public, ceea ce, din păcate, predecesorii lor n-au făcut. (…) Dacă vorbim în mod special de Parchetul General – blocajul pe Secția specială de anchetare a magistraților. Și am un mesaj pentru corpul procurorilor pentru că să fii procuror e o meserie de vocație. Vrei să te faci procuror pentru că vrei să elimini infracționalitatea, vrei să te lupți cu infracționalitatea care afectează viața semenilor tăi. Și, din păcate, s-a întâmplat că sistemul nostru judiciar a transformat procurorii într-un fel de funcționari apăsați de mii de dosare și care nu mai au timpul necesar ca să se uite la dosarele care sunt cu adevărat de impact pentru societate. Și una din preocupări și una din discuțiile importante pe care le voi avea cu noii șefi ai Parchetelor va fi despre cum să punem în balanță activitatea asta de rutină care este necesară și cum putem să o simplificăm, să o standardizăm și cum să lăsăm totuși timp procurorilor pentru a se ocupa de acele dosare importante cu impact asupra societății”, a afirmat șeful statului.