Home » Politică » Dominic Fritz neagă că USR negociază un guvern cu PSD. „Nu vom sacrifica speranțele românilor”

Dominic Fritz neagă că USR negociază un guvern cu PSD. „Nu vom sacrifica speranțele românilor”

Robert Stan / 27.05.2026, 14:05
Dominic Fritz neagă că USR negociază un guvern cu PSD. „Nu vom sacrifica speranțele românilor”

Dominic Fritz a respins categoric informațiile potrivit cărora USR ar negocia formarea unui nou guvern alături de PSD. Liderul partidului susține că zvonurile apărute în spațiul public reprezintă o campanie de dezinformare menită să creeze tensiuni între formațiunile de centru-dreapta.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Dominic Fritz a acuzat mai multe televiziuni și surse politice că promovează informații false despre presupuse negocieri între USR și PSD.

„Mai multe televiziuni, inclusiv unele care se vor serioase, împing „pe surse” așa-zise „știri” că USR ar negocia un guvern cu PSD. Alții scriu într-un soi de revoltă preventivă despre o presupusă schimbare de direcție a USR, precum iubitul care a visat că a fost înșelat și se trezește supărat pe iubită.

Toate aceste mișcări au un singur scop: să semene neîncredere și să spargă alinierea între cele două partide mari de centru-dreapta, USR și PNL.

Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte, și după moțiunea PSD-AUR. Nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD. Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”, a transmis liderul USR.

Citeşte şi: Eugen Tomac, marele favorit pentru a deveni noul premier al României. Nicuşor Dan se pregăteşte să facă anunţul oficial

Dominic Fritz afirmă că scopul acestor informații este de a slăbi relația dintre USR și PNL și de a alimenta neîncrederea în rândul electoratului de centru-dreapta. Președintele USR a subliniat că partidul exclude o colaborare guvernamentală cu PSD din motive de principiu și susține că formațiunea sa nu va participa la un executiv care, în opinia sa, ar legitima o apropiere între PSD și AUR.

„Excludem acest scenariu nu din orgoliu sau din încăpățânare, ci pentru că suntem convinși că protejarea drumului proeuropean și reformist al României se poate face doar cu asumare și claritate morală. USR nu va fi niciodată de decor într-un guvern care maschează colaborarea între PSD și AUR.

Nu vom sacrifica speranțele românilor pentru un stat curat și performant pentru o presupusă stabilitate. Nu dăm stabilitate corupților.

Vă rog mult, nu vă lăsați dezbinați de virușii dezinformării. Urmăriți ce fac miniștrii USR, nu credeți în „surse” și nu vă pierdeți încrederea în România. Dacă poți, ajută cu un share să ajungă adevărul la mai mulți”, a mai scris Diminic Fritz pe Facebook.

Citeşte şi: Nicușor Dan ar putea face o primă nominalizare strategică pentru funcția de premier. PSD, posibil favorit pentru a doua încercare

Radu Miruţă: „USR nu va mai face coaliție cu PSD în sine și nici cu oameni ascunși în spatele unei măști a PSD”

La rândul său, ministru Apărării a întărit varianta unei delimităro totale a USR faţă de psd.

„La USR este o decizie extraordinar de clară și încercarea de a dilua această claritate nu știu de unde vine. Decizia fermă a USR, înainte de votul PSD cu AUR din Parlament, a fost, este că USR nu va mai face coaliție cu PSD în sine și nici cu oameni ascunși în spatele unei măști a PSD.

Mă refer la așa-zișii tehnocrați, care au carnetul de partid în buzunar și pe care îl ascund, spunând că sunt tehnocrați, pentru a avea o poziție din care să ducă mai departe dorințele PSD pentru această țară.

Informația asta este cea pe care USR a comunicat-o oficial. Este în urma unei decizii a conducerii USR”, a spus Radu Miruţă.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128