Directorul general al Blue Origin, compania aerospațială fondată de miliardarul american Jeff Bezos, a declarat că vehiculele companiei vor reveni în activitate „din nou înainte de sfârșitul acestui an”, la câteva zile după explozia puternică a rachetei New Glenn în timpul unui test desfășurat la sol, relatează AFP.
„Acum, când avem acces la rampa de lansare și clădirea de asamblare, putem să vă împărtășim câteva vești bune”, a scris Dave Limp pe platforma X.
Conform evaluărilor realizate de companie, o serie de instalații din cadrul complexului, inclusiv rezervoarele destinate combustibililor și carburanților, au rămas „în stare bună”, în ciuda exploziei de mari proporții care a afectat recent racheta New Glenn.
Citește și: ANM anunță o lună iunie capricioasă. Când vin primele temperaturi de vară
„Vom zbura din nou înainte de sfârșitul acestui an”, a continuat directorul general al Blue Origin, companie care și-a construit reputația prin estimări optimiste privind termenele de dezvoltare și lansare.
Cu puțin timp înainte, administratorul NASA, Jared Isaacman, afirmase într-o intervenție la CNBC că va fi nevoie de „mult timp pentru a repara” rampa de lansare afectată de incident.
Joia trecută, în jurul orei locale 21:00, racheta New Glenn, cea mai puternică realizată până în prezent de Blue Origin, a fost cuprinsă de flăcări în incinta bazei spațiale Cape Canaveral din Florida, în timpul unui test de aprindere a motoarelor efectuat înaintea unui zbor, generând o uriașă minge de foc.
Deși apariția unor probleme în timpul testelor premergătoare lansărilor este relativ obișnuită, exploziile de asemenea amploare sunt rare. Incidentul de joia trecută a alimentat îngrijorările privind posibilele avarii severe ale singurei rampe de lansare utilizate de Blue Origin pentru această categorie de rachetă.
Fotografiile publicate vineri de presa de specialitate indicau pagube considerabile, mai multe structuri fiind observate prăbușite la sol.
Cauzele incidentului nu au fost încă stabilite, însă evenimentul riscă să afecteze calendarul proiectelor Blue Origin, precum și pe cel al NASA, care contează atât pe această rachetă, cât și pe Starship, dezvoltată de compania rivală SpaceX, fondată de Elon Musk, pentru programele sale de explorare lunară.