Home » Când, unde, cum » De ce a fost condamnat la moarte Ion Antonescu. Totul despre execuția fostului conducător al statul român

De ce a fost condamnat la moarte Ion Antonescu. Totul despre execuția fostului conducător al statul român

Alexandru Cazacu / 01.06.2022, 15:28
De ce a fost condamnat la moarte Ion Antonescu. Totul despre execuția fostului conducător al statul român

La data de 23 august 1944, Ion Antonescu a fost arestat și predat sovieticilor. Vreme de doi ani de zile, mareșalul a fost suspus la interogatorii foarte aspre. În 1946, fostul conducător al statului român a fost adus înapoi în România pentru a fi judecat. Află în continuare, de ce a fost condamnat la moarte Ion Antonescu, dar și multe alte detalii cu privire la execuția sa.

De ce a fost condamnat la moarte mareșalul Ion Antonescu

La acea vreme, Ion Antonescu era considerat criminal de război. Printre acuzațiile aduse mareșalului se afla și trădarea de patrie, culpa principală atribuită acestuia fiind alianța cu Germania nazistă. Așa se face că, atât Antonescu, cât și colaboratorii săi au fost aduși în fața Tribunalului Poporului, o instanță formată din oameni care nu aveau cunoștințele și pregătirea juridică necesară pentru o astfel de judecată.

Ei bine, Ion Antonescu și colaboratorii acestuia erau acuzați că „s-au făcut vinovați de dezastrul țării și crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând țara în slujba dușmanului fascist și hitlerist”. Așadar, la interogatoriul din data de 6 mai 1946, mareșalul răspunde acestei acuzații în felul următor:

”Nu aveam nici o altă ieșire. România era total izolată. La toți miniștrii străini la care m-am adresat, toți mi-au refuzat orice sprijin. Pe bază că nu pot să acorde, în circumstanțele internaționale de atunci, nici un sprijin României”.

Acuzațiile aduse lui Ion Antonescu

De asemenea, o altă acuzație gravă care i se aducea lui Antonescu a fost cea crime împotriva umanității și politica rasială a regimului său. Concret, Tribunalul Poporului susținea că regimul Antonescu era vinovat de uciderea și „deportarea țiganilor, evreilor și a altor rase indezirabile”, potrivit Adevărul.

„Ați deportat pentru că ați transplantat în România și ați aplicat aici teoriile urii de rasă ale hitlerismului. Ați transplantat într-un pământ care nu primea o buruiană străină, buruiana urii de rasă”, i-ar fi reproșat membrii adunării ad-hoc lui Ion Antonescu.

De ce a fost condamnat la moarte mareșalul Ion Antonescu
De ce a fost condamnat la moarte mareșalul Ion Antonescu

Membrii Tribunalului Poporului făceau referire la masacrele împotriva evreilor de la Odessa, la trenurile morții de la Iași și la deportările evreilor și romilor în unele lagăre de exterminare din Transnistria. Acuzatorii mareșalului Antonescu au prezentat ca probe, printre altele, și câteva declarații ale acestuia.

„Trebuie să înțeleagă toți că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viață și pe moarte. Ori învingem noi și lumea se va purifica, ori înving ei și devenim sclavii lor”, se arată într-o scrisoare a către Mihai Antonescu, care a fost folosită ca probă la procesul respectiv.

Cum s-a apărat Ion Antonescu

În apărarea sa, mareșalul a spus că, în unele situații, a fost constrâns de Germania nazistă. De asemenea, el susținea că se exagerează cu cifra celor deportați și uciși. În plus, Antonescu a mai adăugat că uneori deportările erau făcute pentru siguranța evreilor din Bucovina și Basarabia sau din unele motive militare.

În schimb, romii ar fi fost deportați pentru a se menține ordinea. Totodată, Ion Antonescu a precizat că nu ar fi respectat toate dispozițiile nemților, iar „dacă evreii din tara românească mai trăiesc, trăiesc datorită mareșalului Antonescu”.

Execuția mareșalului Ion Antonescu

Procesul lui Ion Antonescu și al colaboratorilor săi a durat doar câteva zile, adică între 6 și 17 mai 1946. Nu mai puțin de 13 sentințe de condamnare la moarte au fost pronunțate de Tribunalul Poporului, dintre care trei au fost schimbate cu muncă silnică pentru tot restul vieții. Spre ghinionul său, Ion Antonescu s-a numărat printre cei condamnați la moarte.

Așadar, la data de 1 iunie a aceluiași an, mareșalul a fost executat alături de Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Vasiliu. Ceilalți 6 învinuiți au fost condamnați în absență.