Home » Film & Seriale » Cum se explică succesul serialelor turcești vizionate de o lume întreagă

Cum se explică succesul serialelor turcești vizionate de o lume întreagă

Ileana Mladinoiu / 07.02.2021, 12:21
Cum se explică succesul serialelor turcești vizionate de o lume întreagă

În general, majoritatea serialelor pe care le urmărim vin din Statele Unite și, să recunoaștem, sunt adesea cele mai bune. Cu toate acestea, serialele din Est nu sunt atât de mult de neglijat, încât chiar reușesc să le detroneaze pe cele americane.

Astfel, Turcia ajunge al doilea exportator de seriale foarte iubite de o lume îmtreagă, fie că vă surprinde ori ba. Acesta este adevărul. Potrivit unui studiu Eurodata, 36% din seriile importate în lume sunt americane, în timp ce Turcia vine din urmă cu 32%, apoi Coreea de Sud cu 13%.

Aceste cifre uimitoare se datorează consumului excesiv de seriale turcești vândute la prețuri nebunești mai ales în țările vorbitoare de arabă, dar și în America de Sud. Totul a început cu “Iubire de argint” (“Gümüs” în versiunea originală, “Noor”, la arabi) care a fost difuzat la începutul anilor 2000.

Serialul în cauză, o dramă romantică, ce redă povestea vieții unui cuplu format din Gümüș și Mehmet Șadoğlu, precum și a familiei lor, a fost un succes mondial și a propulsat Turcia la rangul de producător de seriale internaționale. Dovadă a acestui succes este faptul că ultimul episod a fost văzut de 85 de milioane de telespectatori.

Pentru comparație, cel mai urmărit serial din lume  în 2015 a fost CSI (“Crime și Investigații”), cu 44,6 milioane de telespectatori. Și asta nu e tot. Printre nenumăratele  serii, “The Magnificent Century” – un titlu cu trimitere directă la porecla sultanului otoman Soliman I (1494-1566) – a stârnit val de reacții în spațiul postotoman.

Din 2011, cu patru sezoane de difuzare, succesul a fost fenomenal. Triumful măreției  otomane este de înțeles în Turcia din mai multe motive. Statul este ultima țară care a ieșit din Imperiul Otoman. De la fondarea sa în 1923 până în anii 1950, istoriografia turcă s-a distins de istoria otomană.

Telenovela “Suleyman Magnificul”  a fost difuzată în peste 40 de țări, din Rusia până în America de Sud prin Balcani și țările vorbitoare de limbă arabă, ajungând, așadar, la peste 204 de milioane de telespectatori. Însuși “Games of Trones” nu a atins astfel de recorduri.

Cum se explica succesul serialelor turcesti
Cum se explica succesul serialelor turcesti

Cum se explică succesul serialelor turcești

Rețetele succesului sunt: povești de dragoste, trădări, povești de familie, înșelăciune și alte ingrediente perfecte pentru a condimenta o serie. Serialele turcești se bazează pe un model de telenovelă similar cu “The Young and the Restless” sau “Dallas”. Foarte des avem de-a face cu iubiri imposibile, probleme familiale, copii rezultați în afara căsătoriei etc.

Adăugați tonurile melodramatice bazate pe viața de zi cu zi și veți avea o serie exportată în zeci și zeci de țări. Ceea ce este de apreciat la serialele turcești este că nu vom vedea scene de nuditate sau cu conotații sexuale. Evident, publicul este predominant feminin, dar în ultimii ani serialele turcești au devenit cu adevărat parte din viața unei populații foarte numeroase.

De exemplu, acestea sunt cele mai urmărite seriale din Balcani, Maghreb, Orientul Mijlociu și Apropiat, dar și din România, cu toate că sunt mult mai lungi decât cele cu care suntem obișnuiți. Fiecare episod durează în general de la 1 oră la 1 oră și 30 de minute, ceea ce este aproape comparabil cu un film.

De asemenea, Turcia adaptează o mulțime de serii americane precum “Grey’s Anatomy” sau “Desperate Housewives”. Multe dintre ele au fost cumpărate de o serie de canale de televiziune mari, cum ar fi FOX sau chiar de platforma Netflix care a dobândit drepturile de difuzare în țările balcanice și anglo-saxone.

S-ar putea să fiți familiarizați și cu serialul american “Game of Silence” difuzat pe NBC,  o adaptare a unui serial turcesc numit “Suskunlar”, care se bazează pe povestea adevărată a copiilor condamnați în absență la nouă ani de închisoare pentru acuzația de furt a unei baklava în Gaziantep în 1997.

În cele din urmă, majoritatea serialelor turcești sunt mai romantice, își propun să dramatizeze relațiile dintre familii și indivizi din medii sociale diferite. Punctul comun al tuturor seriilor sunt decorurile somptuoase (mașini de lux, palate, reședințe de lux, restaurante de ultimă generație, recepții și cocktailuri).