Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026. În 2023, a câştigat Vocea României

de:
05 03. 2026, 08:43
Foto: Facebook TVR

Alexandra Căpitănescu s-a impus cu piesa „Choke Me”, într-o finală în care au concurat 12 melodii. Pe locurile următoare în clasament s-au situat trupa HVNDS, cu piesa „Dor”, și duo-ul format din Alejandro Zandes și Emil Rengle, care au interpretat melodia „Bailando Solo”.

Vizibil emoționată după anunțarea rezultatelor, Alexandra Căpitănescu le-a mulțumit celor care au susținut-o.

„Vreau să vă mulțumesc. Am muncit foarte mult ca să ajungem aici. Pentru noi a fost un mare câștig că piesa noastră a ajuns la voi. Vreau să vă mulțumesc pentru încredere și le mulțumesc colegilor mei de trupă!”, a spus Alexandra Căpitănescu.

Finaliștii Selecției Naționale Eurovision 2026

Ordinea de intrare în concurs a celor 12 artiști din finală a fost următoarea:

Emy Alupei – „Tili Bom”

Robert Lukian – „Fire to the Lies”

Vanu – „Therapy Enemy”

Edward Maya x LavBbe x Costi Ioniță – „Everybody Needs Somebody”

Yguana – „Happy Birthday”

HVNDS – „Dor”

Antonio Pican – „Humans”

Wrs – „All The Way”

Olivia Addams – „Croco”

Monica Odagiu – „Fereastră pentru un orb”

Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”

Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”

Ediția din 2026 a concursului se va desfășura la Vienna, sub sloganul „United by Music”. Semifinalele vor avea loc pe 12 și 14 mai, iar finala este programată pentru 16 mai.

La competiția muzicală din acest an participă 35 de țări, printre care Albania, Australia, Franța, Germania, Italia, Ucraina și Marea Britanie.

Precedenta ediție a fost câștigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa „Wasted Love”.

Citeşte şi: Incredibil! La un festival de frumusețe, 20 de cămile au fost descalificate din concurs din cauza botoxului și a operațiilor estetice

Cine este Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu este o tânără cânăreața din România care a devenit cunoscută după ce a câștigat „Vocea României” în 2023, fiind considerată una dintre cele mai promițătoare voci tinere din muzica românească. Are doar 22 de ani, provine din Galați și a urmat cursurile Facultății de Fizică. În 2019, pe când avea doar 15 ani, a participat și la „Românii au talent”, unde a reușit să-i impresioneze pe jurați.

Citește și: Babele de martie. Ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti

Despre Eurovision

Eurovision Song Contest este una dintre cele mai importante competiții muzicale din lume, organizată de European Broadcasting Union. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano.

De-a lungul timpului, scena Eurovision a lansat artiști deveniți ulterior celebri la nivel global, precum ABBA, Celine Dion sau Johnny Logan.

România participă la concurs din 1993, iar cele mai bune rezultate au fost două locuri 3 – obținute de Luminița Anghel & Sistem în 2005 și de Paula Seling & Ovi în 2010 – plus locul 4 obținut de Mihai Trăistariu în 2006.