Home » Life & Style » Comenzile de mâncare online s-au înmulțit, dar românii tot se feresc de plata cu cardul

Comenzile de mâncare online s-au înmulțit, dar românii tot se feresc de plata cu cardul

Luminita Nitoiu / 09.02.2017, 15:58
Comenzile de mâncare online s-au înmulțit, dar românii tot se feresc de plata cu cardul

Platforma de comenzi de mâncare online Foodpanda.ro a avut anul trecut cu aproape 60% mai multe comenzi decât în 2015, portivit unui comunicat al companiei.

Așa cum era de așteptat, cei mai mulți amatori de mâncare online vin din marile orașe, cu o pondere covârșitoare din București, de 81%. Foodpanda.ro a mai înregistrat comenzi de mâncare online din Cluj-Napoca (11%) și din Timișoara (aproape 3%).

Valoarea medie a comenzilor de mâncare online prin Foodpanda.ro a fost anul trecut similară cu cea din anul anterior, de aproximativ 56 de lei. Cea mai mare comandă din 2016 a fost de 4435 de lei, cu adresa de livrare în zona de nord a Bucureștiului, Băneasa. Este clar că tot mai mulți români apelează la mâncare online, oamenii nu au timp să mănânce mâncare gătită, nu ajung să mănânce acasă sau la restaurante sau pur și simplu li se pare mai comod așa. Interesant este și intervalul orar cu cele mai multe solicitări, între 19:30 și 20:30, cam ora la care oamenii ajung acasă.

Ca preferințe culinare, preparatele românești au fost cele mai solicitate, urmate de cele chinezești și de cele de tip fast-food. Cei mai mulți au comandat online ciorbă de văcuță, noodles cu pui, pachețelele de primăvară și pizza.

„Campaniile de marketing, reducerile consistente derulate constant, dar și introducerea livrărilor în timpul nopții, în Capitală, sunt principalii factori care stau la baza creșterii numărului de comenzi în 2016. Dacă ne uităm și la experiența anilor anteriori vizavi de comportamentul consumatorului online, credem că trendul ascensiv se va menține în 2017”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager Foodpanda România.

Modalitatea de plată preferată este în continuare cea la livrare, cu numerar, ceea ce se înscrie, încă, într-o discuție mai largă legată de temerile românilor de a achita cu cardul. Plata online cu cardul a fost înregistrată în 23% din comenzile Foodpanda de anul trecut, deși comenzile de mâncare din aplicația au fost numeroase, aproximativ jumătate la nivel național.

Pe platforma Foodpanda.ro sunt prezente peste 400 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu și Buzău.