Dan Negru, unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune din România, lansează un semnal de alarmă asupra stării precare a televiziunii și radioului tradițional. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, prezentatorul critică stagnarea mass-mediei clasice și atrage atenția asupra nevoii de inovație și adaptare la noile preferințe ale publicului.
Dan Negru a făcut o paralelă între situația media din România și cea din Marea Britanie, unde televiziunea Channel 4 a trecut prin schimbări majore după eșecul campaniei anti-Brexit. Spre deosebire de această abordare proactivă, Dan Negru consideră că televiziunile din România perpetuează aceleași formule, fețe și strategii, fără să încerce ceva nou.
„Am ajuns prin Londra… Aici, Channel 4 a fost televiziunea care a luptat împotriva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Brexitul s-a întâmplat, iar jurnaliștii și analiștii care nu i-au convins pe britanici și care au eșuat au fost înlocuiți. David Abraham, fostul director general al Channel 4, a fost schimbat cu Alex Mahon. La noi, aceiași oameni, aceleași televiziuni, aceiași prezentatori, aceiași analiști și aceiași invitați au început o nouă campanie electorală (pentru cunoscători, uitați-vă pe audiențe TV: PRAF). Ca să mai aibă influență, media clasică trebuie să se schimbe, să găsească fețe noi, credibile, pentru noul public!”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Citeşte şi: Câţi bani încasează Gigi Becali de la Parlamentul României. „Ce să fac eu cu atâţia bani?”
Potrivit vedetei, diferența fundamentală dintre media clasică și noile media este nivelul de implicare al publicului.
„Televiziunea și radioul, media clasică, sunt pasive. Nu ești implicat urmărindu-le. Televizorul poate merge în fundal, în timp ce tu faci altceva, iar radioul poate să ruleze în mașină, dar principala activitate rămâne condusul. Online-ul este activ. Stai cu ochii pe ecran, urmărești postările și dai scroll; nu poți face altceva în același timp. Cu atât mai mult, mesajul transmis de new media este mai puternic decât cel din media clasică. Căutați voci și fețe noi! Când aceiași oameni, în aceeași media clasică, nu schimbă nimic și fac același lucru, îi dai dreptate lui Einstein: „Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat”. Această schimbare de paradigmă, spune Negru, face ca mesajele transmise de new media să fie mult mai puternice și mai eficiente decât cele ale televiziunii și radioului”, a mai adugat Dan Negru.