Mulți dintre noi, oameni obișnuiți, considerăm că meseriile de tanatolog, cel care se ocupă cu cercetarea semnelor, condițiilor, cauzelor și naturii morții cuiva, apoi cea de îmbălsămător de cadavre, sunt macabre. Metodele prin care sunt conservate trupurile celor decedați sunt diverse, iar industria funerară este permanent în căutarea altora.
În 1977, anatomistul german Gunther von Hagens descoperă o tehnică ce-și propunea să garanteze perenitatea cadavrului după moarte, numită plastinare, pentru care a depus o serie de brevete.
El a fost inițiatorul expoziției „Body Worlds”, care a început în 1995, cu corpuri umane sau părți ale corpului plastinate. Din 2005, Hagens a efectuat și numeroase autopsii la televiziunea engleză pentru a preda anatomia publicului, cum ar fi Anatomy For Beginners, Autopsy: Life and Death și Autopsy: Emergency Room.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Plastinarea se dovedește a fi o adevărată operă de sculptor, iar expoziția revendică nu doar un aspect educațional, ci și unul artistic. A avut un succes extraordinar și a atras milioane de spectatori din întreaga lume. Dar expunerea cadavrelor umane și crearea de opere de artă din material cadaveric ridică multe întrebări etice și determinante despre rolul plastinaților..
În cartea sa, Dincolo de moarte. Sfinte moaște, mumii, trupuri blestemate, profesorul Cornel Dragoș, în capitolul 1 intitulat Mumille de pe mapamod, ne aduce în prim plan o tehnică de îmbalsamare prin metoda Holmes, care ne dă fiori.
Pentru că nu este vorba despre fantasticul detectiv particular ficțional, creat de autorul și medicul scoțian Arthur Conan Doyle, ci de un anume dr. Thomas Holmes, considerat “părintele îmbălsămării moderne.”
Aflat la universitate, Holmes devenise preocupat de metodele de conservare utilizate pe cadavre pentru studiul anatomic. El s-a plâns că păstrarea a fost fie redusă în mod necorespunzător, fie ineficientă, fie nu a fost încercată deloc. De asemenea, el a crezut că toți conservanții utilizați la acea vreme (compuși pe bază de arsen, mercur și zinc) ar fi dăunători sănătății studenților la medicină care efectuează disecții.
Mai târziu, în timp ce studia cu un frenolog (persoana care se ocupă de teoria conform căreia există o corelație între caracterul și funcțiile intelectuale ale individului, pe de o parte, și conformația craniului), a avut ocazia să examineze capetele mai multor mumii egiptene și a ajuns la concluzia că îmbălsămarea se poate realiza fără utilizarea unor compuși periculoși.
Imediat, înainte de războiul civil american, Holmes a experimentat îmbălsămarea arterială pe baza lucrărilor anterioare ale lui Jean-Nicolas Gannal de la Paris. Prin această experimentare, el a dezvoltat o soluție arterială și un tip de injecție.
În timpul războiului civil, Holmes a fost comandant în corpul medical al armatei Uniunii. Aici i s-a cerut să îmbălsămeze câțiva soldați ai Uniunii uciși în luptă, astfel încât rămășițele să poată fi transportate înapoi familiilor lor. Holmes a perceput o taxă de 100 de dolari pe corp.
După război, Holmes s-a întors la Brooklyn, un om bogat. Utilizarea pe scară largă a îmbălsămării arteriale pentru soldații căzuți a făcut cunoscută tehnica lui Holmes și, ca urmare, îmbălsămarea ca parte a pregătirilor funerare a devenit mai acceptată în America.
Revenind la Cornel Dragoș, acesta vorbește despre faimoasa mumie a timpurilor moderne, Vladimir Ilici Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice. Chiar dacă familia sa a dorit o înmormântare normală, conducerea de la Kremlin a decis îmbălsămarea trupului. Un biochimist și un anatomist au fost desemnați să descopere metoda.
Potrivit fiului biochimistului, cel care a mai dezvăluit din secretele metodei, “mai întâi i-a fost scos creierul din craniu și tăiat în zeci de mii de secțiuni pentru a fi studiat la Institutul Neurologic Sovietic.” Rezultatele nu au suscitat un prea mare interes științific.
După operațiunea creierul, lui Lenin i-au fost extirpate toate organele interne, iar trupul spălat cu apă distilată combinată cu acid acetic, apoi injectat cu formol și alte substanțe chimice ale căror nume nu se cunosc nici astăzi.
Lăsat să se usuce, corpul defunctului comunist a fost îmbrăcat. Se spune că tehnica nu a dat roade și o nouă îmbălsămare s-a petrecut în 1926. “La fiecare 18 luni”, spune autorul, “corpul este dus în laboratorul mausoleului, unde este dezechipat, scăldat din nou în baia chimică, iar după uscare așezat în sicriu și expus în mausoleul din Piața Roșie”.
Accesul vizitatorilor nu este permis.