Fără îndoială, Elon Musk este cunoscut în toată lumea. Cu toate acestea, nu mulți sunt cei care știu că fondatorul Tesla se bucură de o familie numeroasă. Chiar în toamna anului trecut, miliardarul american a devenit tată de gemeni. Totuși, aceștia nu sunt singurii copii ai săi. Află în continuarea acestui articol câți copii are Elon Musk.
După cum am menționat și în rândurile de mai sus, în noiembrie 2021, Elon Musk a devenit tată de gemeni. Pe aceștia îi are cu una dintre directoarele de top ale Neuralink, companie de inteligență artificială pe care miliardarul o deține.
Așadar, în prezent, cel mai bogat om din lume are nouă copii despre care se știe. Cinci dintre aceștia sunt cu prima sa soție, Justine Musk, iar doi cu celebra cântăreață Claire Boucher (Grimmes).
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Acum, miliardarul trăiește o frumoasă poveste de iubire cu Shivon Zilis care, după cum spuneam, este una dintre directoarele de top a companiei Neuralink. În vârstă de 36 de ani, Shivon a devenit mamă în toamna anului trecut. Originară din Canada, Shivon a studiat economie și filozofie la Universitatea Yale.
Ulterior, ea a lucrat pentru IBM și Bloomberg Beta. Conform informațiilor de pe contul său de LinkedIn, acum Shivon este director de operațiuni și proiecte speciale la Neuralink, companie de neurotehnologie a lui Elon Musk. Totodată, Shivon este considerată a fi o stea în devenire în lumea inteligenței artificiale. Ea a început să lucreze pentru Neuralink în primăvara lui 2017.
În trecut, Elon Musk a promovat creșterea ratei natalității, spunând că „civilizația se va prăbuși” dacă oamenii nu fac mai mulți copii. De fapt, într-o postare recentă de Twitter cu privire la scăderea natalității în Statele Unite, el a scris: „Eu îmi fac datoria, ha ha”.
În aprilie a acestui an, una dintre fiicele miliardarului american a cerut să-și schimbe numele de familie și să fie disociată legal de Elon Musk, spunând că nu vrea să fie înrudită cu tatăl meu biologic în niciun fel.
Conform jurnaliștilor de la The Guardian, documentele judecătorești obținute de Insider și publicate miercuri au arătat că Elon Musk și Shivon Zilis au depus o petiție pentru a schimba numele bebelușilor gemeni, astfel încât „să conțină atât numele tatălui, cât și cel al mamei lor ca parte a prenumelui”.
Cererea a fost depusă la un tribunal din Austin, Texas, locul de naștere al copiilor. Conform sursei citate, cererea a fost deja aprobată de judecător. Shivon Zilis ar fi născut în noiembrie 2021, cu câteva săptămâni înainte ca Elon Musk și Claire Boucher să aibă al doilea copil printr-o mamă surogat.
Musk conduce mai multe companii, printre care Neuralink, compania de mașini electrice Tesla, SpaceX, dar și o firmă de construcție de tuneluri. Miliardarul a acceptat recent să cumpere Twitter pentru suma de 44 de miliarde de dolari, o achiziție pe care a blocat-o ulterior.