Home » Când, unde, cum » Top 13 cele mai mici rase de pisici. Sunt adorabile. FOTO

Top 13 cele mai mici rase de pisici. Sunt adorabile. FOTO

Alexandru Cazacu / 23.11.2021, 13:00

Dacă vrei să ai acasă un animal de companie blănos, însă spațiul tău de locuit este prea mic pentru animalele mai mari, adoptarea unei rase de pisici mici ar putea fi cea mai bună opțiune pentru tine. Acestea pot aduce emoție ție și familiei tale fără a avea nevoie de prea mult spațiu. Așadar, noi vă vom prezenta astăzi cele mai mici rase de pisici.

Cele mai mici rase de pisici

Pe lângă faptul că sunt mici, unele dintre aceste pisici sunt chiar destul de independente, preferând să își petreacă timpul pe cont propriu. În ciuda dimensiunilor reduse, aceste pisici sunt foarte rapide și puternice. Acestea fiind spuse, haideți să vedem care sunt cele mai mici rase de pisici.

Singapura

Fără doar și poate, Singapura se numără printre cele mai mici rase de pisici, deoarece multe dintre acestea nu cântăresc mai mult de 2 kilograme. Au un cadru muscular mic, însă sunt extrem de agile. Așadar, pisicile din rasa Singapura sunt mereu puse pe șotii. Au ochi expresivi și mari, urechi mari și o blană strălucitoare de culoare crem-aurie.

Munchkin

Pisicile din rasa Munchkin sunt mici din cauza unei mutații genetice care le-a făcut picioarele mai scurte decât în ​​mod normal. Deși corpurile acestor animale sunt de dimensiuni medii, picioarele scurte le face unele dintre cele mai mici pisici. Cu toate acestea, pisicile Munchkin sunt surprinzător de agile și, chiar dacă nu pot sări foarte bine, sunt incredibil de rapide peste pământ.

Skif-Tai-Dong (Toi-Bob)

Este ușor să confundați o astfel de pisică cu un pisoi, deoarece dimensiunea lor adultă este aceeași cu o a unei pisici de 3 – 5 luni. Aceste animale au cozi scurte, rezultat al unei mutații genetice care nu le afectează sănătatea. Ele pot avea o greutate cuprinsă între 900 g și 2,5 kg. Așadar, dacă ești în căutarea unei pisici mici, această rasă este perfectă pentru tine.

Dwelf

Deși nu este o rasă foarte cunoscută, Dwelf trebuie neapărat menționată în acest clasament al celor mai mici rase de pisici. Această pisică arată uimitor și combină trăsăturile unice ale a trei rase diferite. Mai exact, picioarele scurte ale pisicilor din rasa Munchkin, urechile ondulate ale celor din rasa American Curl și corpul fără păr al pisicii Sphynx. Aceste pisici pot avea o greutate de până la 3 kilograme.

American Curl

Aceste pisici sunt mai mici decât media, însă sunt cel mai bine recunoscute după urechile lor care se îndoaie înapoi spre craniu. Ele tind să cântărească mai puțin de 5 kg, însă greutatea poate varia foarte mult din cauza fondului genetic divers. De asemenea, ele sunt foarte iubitoare și jucăușe, menținând o curiozitate de pisoiaș până la bătrânețe.

Cele mai mici rase de pisici
Cele mai mici rase de pisici – American Curl

Skookum

Pisicile Skookum sunt de asemenea mici, cântărind în medie între 2 și 3,5 kilograme. Această rasă a fost creată dintr-o încrucișare între pisicile Munchkins și LaPerm. Skookum este o rasă nouă, având în vedere că a apărut acum câteva decenii. Munchkins există de prin anii 1940, iar pisicile LaPerm din anii 1980. Ei bine, Rasa Skookum a apărut în anii 1990, când s-a început încrucișarea celor două rase.

Balineza

Aceasta împărtășește o mulțime de trăsături cu siamezii. De fapt, putem spune că este o pisică siameză cu părul lung. Ei bine, pisicile din rasa balineză cântăresc rareori mai mult de 5 kg și au aceeași construcție ca cele siameze.

Kinkalou

Pisicile din rasa Kinkalou au apărut în urma încrucișării raselor Curl și Munchkin. Ca urmare, acestea au urechile îndoite în spate și picioare scurte. De asemenea, aceste pisici au un temperament foarte calm. Cu toate că picioarele lor sunt foarte scurte, aceste pisici adoră să exploreze lumea din jur și să se cațăre pe dulapurile și rafturile din casa în care locuiesc.

Cornish Rex

Cornish Rex este o pisică mică care iese în evidență prin blana sa neobișnuit de creață. Părul este foarte scurt și moale la atingere. Ele tind să cântărească aproximativ 3,5k g și sunt celebre pentru aspectul și atitudinea lor adorabilă. Cu toate acestea, dacă vrei o astfel de pisică ar trebui să îți ții gustările închise, deoarece sunt foarte îndemânatice atunci când vine vorba de deschiderea dulapurilor și a ușilor.

Devon Rex

Devon Rex se aseamănă foarte mult cu rudele sale din rasa Cornish Rex, având caracteristici similare. Cu toate acestea, ceea ce diferențiază această rasă de Cornish este dorința pisicilor de a fi alături de oameni. Așadar, dacă îți dorești o pisică de mici dimensiuni, aceasta ar putea fi alegerea potrivită.

Russian Blue

Aceste pisici au blana scurtă cu nuanțe de la argintiu deschis la gri închis. Se pare că pisicile din rasa Russian Blue au tendința de a fi puțin timide la început, însă se obișnuiesc foarte repede cu membrii familiei.

Minuet (Napoleon)

De asemenea, pisicile Minuet sunt de dimensiuni reduse, având picioarele scurte, pe care le-au moștenit de la rasa Munchkin. Pe de altă parte, blana pufoasă este moștenită de la pisicile persiene. Acestea au un farmec aparte, un nas mic și ochii uriași. Putem spune că aceste pisici seamănă cu jucării mici de pluș, cântărind între 2 și 4 kg.

Lambkin

Aceste pisicuțe dulci, docile, blânzi și calme sunt cunoscute ca fiind și foarte afectuoase și iubitoare. Așadar, pot fi animale de companie minunate. Blana pisicilor Lambkin este creață și moale, iar greutatea lor poate fi cuprinsă între 2,5 și 4 kg. Deși picioarele din față sunt puțin mai scurte spre deosebire de cele din spate, aceste pisici sunt foarte active și agile.