Alegerile din Franța, între argumentația istoriei și miza viitorului

Zilele acestea, în spațiul public românesc s-a tot discutat de zor și cu mai mult sau mai puțin spor și informație de calitate despre alegerile prezidențiale din Franța 2017.

Mai exact, în două săptămâni și vreo câteva zile vom avea un nou președinte și un nou cabinet la Palatul Elysee. Nu am să intru în toate detaliile mizei electorale din Franța, dar aș încerca să creionez un aspect – ce legătură au cu România aceste alegeri.

O scurtă trece în revistă a situației

În clipa de față, pentru fotoliul de președinte în Franța sunt înscriși 11 candidați. Dintre aceștia, patru se luptă în această duminică, 23 aprilie, pentru a trece în turul secund. Structura este similară cu a noastră – în al doilea tur de scrutin, organizat la două săptămâni după primul, rămân doar doi candidați. Doar de dragul argumentației le voi pomeni numele celor patru candidați care au șanse, potrivit sondajelor de opinie, să treacă mai departe în turul doi: Emmanuel Macron, Marine Le Pen, François Fillon și Jean-Luc Mélenchon. Cam aceasta ar fi și ordinea din sondaje, diferențele dintre cei patru fiind foarte mici! Ceea ce este interesant și poate alarmat este faptul că doi dintre cei patru reprezintă extreme: Marine Le Pen, extrema dreaptă, iar Jean-Luc Mélenchon, extrema stângă.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Dacă ne aruncăm o privire către istorie, extrema dreaptă a dat lumii fascismul din Italia condusă de Mussolini, nazismul lui Adolf Hitler, ultranaționalismul lui Franco și exemplele pot continua. Dacă privim în direcția cealaltă, la extrema stângă, vedem ciuma roșie a bolșevismului și a comunismului.

De ce ne pasă nouă de această decizie de la Paris?

Noi am putea spune că este treaba lor, a francezilor, pe cine aleg în fruntea țării, căci și noi îi avem pe ai noștri! Ei bine, lucrurile nu sunt chiar așa. De zece ani, România face parte dintr-un ansamblu numit Uniunea Europeană. Faptul că nu am beneficiat de toate atuurile acestei integrări este o altă discuție, care ține în primul rând de politicile interne – Polonia, de exemplu, un stat care a intrat doar cu câțiva ani înaintea noastră, a fructificat fiecare eurocent și a investit în economia proprie. Dar să nu divagăm!

Uniunea Europeană este o construcție pusă la cale în momentul în care Europa era la pământ! În 1951, Jean Monnet și Robert Schuman și-au dat seama că, pentru a nu mai izbucni niciodată în Europa un conflict asemănător celor două războie mondiale, cele mai mari state ale continentului trebuie să pună în comun exact acele resurse care le-au alimentat: oțelul și cărbunele. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondată în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda. Câțiva ani mai târziu, când importanța armelor și a energiei atomice a crescut, cele șase state au semnat Tratatul de la Roma din 1957, prin care se înființează Comunitatea Europeană care prevedea mai mult decât o punere în comun a cărbunelui și a otelului. Economiilor statelor semnatare au devenit legate și în ceea ce privește resursele, dar și piața de desfacere. Comunitatea Europeană este înaintașa Uniunii Europene de azi, denumire luată abia la Maastricht, în 1992.

De remarcat, în această mică lecție de istorie a CECO, apoi a CE și în cele din urmă a UE, este faptul că legătura Franța – Germania este pilonul fundamental. Cele două state sunt inima Uniunii Europene. State precum Marea Britanie, Spania, Portugalia, Grecia și alte exemple din Europa au venit mai târziu în această Uniune, dar Franța și Germania sunt cele fără de care nu se poate gândi această construcție.

Ca să revenim la anul 2017, declarațiile candidatei Marine Le Pen, că dacă va ajunge președinte va scoate Franța din Uniunea Europeană, nu pot fi decât alarmante. Chiar și apropierea față de Rusia lui Vladimir Putin, după modelul premierului maghiar Viktor Orban, nu aduce semne bune!

Brexit-ul a fost un rezultat neașteptat, iar ieșirea Marii Britanii din Uniunea este o lovitură dată acestui organism a cărui atenție a asigurat pacea și prosperitatea economică între statele membre vreme de mai bine de 60 de ani! O plecare a Franței înseamnă o polarizare a puterii spre Germania sau, și mai rău, o disoluție generară a Uniunii.

Alegerile din Franța 2017 și România

Disoluția Uniunii Europene, pentru noi ca români, ar însemna o și mai mare limitare a posibilităților de dezvoltare și așa destul de restrânse din cauza unor politici falimentare, a incompetenței și a corupției. Circulă pe rețelele de socializare tot felul de filmulețe în care se prezintă cum „străinii” ne-au furat/distrus țara. Distrugerile sunt reale, dar vinovații sunt în primul rând români. O companie austriacă nu ar putea să taie munți întregi, fără aprobări și fără complicitatea autorităților noastre. Acasă la ei nu ar muta o creangă fără cunoștința organelor de drept.

De ce credeți că tot vin oficialii de la Bruxelles pe capul guvernaților noștri cu celebrul MCV? (Mecanismul de Cooperare și Verificare reprezintă un proces de verificare regulată a progreselor pe care România și Bulgaria le au în ceea ce privește reforma sistemului judiciar, corupția și crima organizată.) Pentru a limita efectele corupției! Dacă UE ar dispărea, nu doar metehnele acestea ar fi o problemă, ci inclusiv integritatea statală a unor actuali membri ar putea fi luată în discuție.

Află de aici de ce a ajuns Franța în situația actuală