Home » Știri » Știri economice » ANAF a actualizat lista marilor datornici la buget. Cine este pe listă

ANAF a actualizat lista marilor datornici la buget. Cine este pe listă

bogdan / 02.08.2016, 00:05
ANAF a actualizat lista marilor datornici la buget. Cine este pe listă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista actualizată a companiilor, contribuabili mari, cu datorii fiscale de peste 100.000 lei, valabilă la 30 iunie 2016.

Pe listă se află 127 debitori, care au calitatea de „contribuabili mari”, care au în total obligații fiscale restante în valoare de 3,77 miliarde lei. Lista poate fi consultată aici.

Cel mai mare datornic la stat este compania Oilfield Exploration Business Solutions SRL – controlată de kazahii de la KazMunayGas, care deține Rompetrol – cu datorii totale, la 30 iunie, de 919,1 milioane lei (203,3 milioane euro), din care aproape toate sunt către bugetul de stat.

Pe locurile următoare pe lista datornicilor se află Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, cu datorii totale de 510,7 milioane lei (113 milioane euro), European Food, companie controlată de frații Micula (400,6 milioane lei), Societatea Română de Televiziune (375 milioane lei), firma de pariuri Public Games, aflată în faliment (133 milioane lei) și Grup Servicii Petroliere, firmă controlată de Gabriel Comănescu (131,5 milioane lei).

Denumirile acestora sunt preluate din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului sau din documentele oficiale de înființare, așa cum au fost declarate de contribuabili.

ANAF publică trimestrial listele debitorilor, persoane juridice și fizice, care au obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații 30 iunie 2016 și neachitate până la data publicării, conform art. 162 din Codul de Procedură Fiscală.