Home » Politică » Dacian Cioloș: ”Vrem să dezvoltăm comunitățile locale prin cercetare”

Dacian Cioloș: ”Vrem să dezvoltăm comunitățile locale prin cercetare”

George Stanciu / 11.10.2016, 14:54
Dacian Cioloș: ”Vrem să dezvoltăm comunitățile locale prin cercetare”

Dacian Cioloș a fost prezent, marţi, la lansarea emisiunii de cărţi poştale ”Dincolo de frontierele cunoaşterii Laser Valley – Land of lights”, la Palatul Victoria, unde a afirmat Guvernul vrea să folosească cercetarea ca pe un catalizator pentru dezvoltarea comunităților locale.

”Alţii au valea siliconului (referindu-se la Silicon Valley – n.r.), noi o facem pe cea a laserului, tărâm al luminii. (…) România este unul din cei trei parteneri care urmează să dezvolte cu fonduri europene un proiect european unde Laserul să poată fi folosit în cercetare, însă, în România, ne dorim să mergem dincolo de cercetare folosind acest Laser şi intenţia noastră este să folosim cercetarea şi dezvoltarea ca o sursa a dezvoltării locale. Este o modalitate de a aduce cercetători de vârf din Europa şi din lume la Măgurele ca să folosească această facilitate, dar şi să dezvoltăm în jurul acestui centru de cercetare şi al Laserului o serie de alte proiecte aplicate care să ducă la dezvoltare economică folosind cercetarea de vârf”, a afirmat premierul Dacian Cioloș la Palatul Victoria.

Cristina Popescu, directorul Romfilatelia, a spus că lansarea acestei emisiuni aduce România între ţările care marchează evenimente importante prin propriile mijloace tehnice, relatează news.ro.

”Sub denuimirea sugestivă «Dincolo de frontierele cunoaşterii» emisiunea aduce în prim plan doi reprezentanţi vizionari ai comunităţii ştiinţifice româneşti: Horia Hulubei – creatorul şcolii româneşti de fizică atomică şi fondarorului Institutului de fizică atomică şi Ion I. Agîrbiceanu, fizician de renume mondial. Coliţa dantelată a emisiunii completează tematica aleasă şi ilustrează macheta şi logoul proiectului într-o cromatică şi într-o grafică specială având elemente tehnice atractive. Cele trei valori ale acesteia reprezintă elemente grafice cu inserţii vizibile în lumină ultravioletă”, a concluzionat directorul Romfilatelia.

Adrian Curaj, fostul ministru al Educației, a fost numit de către premierul Dacian Cioloş înalt reprezentant al său, având sarcina de a supraveghea și de a se implica în derularea proiectului. Prim-ministrul a adăugat că în perioada următoare se vor purta discuții şi cu privire la felul în care autoritățile din Bucureşti şi Măgurele se pot implica pentru a transforma proiectul într-unul de dezvoltare locală.

”I-am propus domnului Curaj, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, să se ocupe din partea mea de derulare a acestui proiect. Cred că chiar zilele următoare vom avea ocazia să vorbim despre modul în care putem implica autorităţile locale – Măgurele, Bucureşti şi din regiune – împreună cu diferite ministere pentru a face din acest proiect unul de dezvoltare locală, care să includă şi parte de infrastructură şi parte de educaţie şi parte de implantare a unor întreprinderi mici şi mijlocii din această zonă şi să putem vorbi în anii următori de un adevărat pol de dezvoltare a acestei părţi a României folosind tehnologia de vârf”, a susținut Dacian Cioloș.

 

 

La evenimentul de la Guvern au fost prezenți atât actualul Ministru al Educației, Mircea Dumitru, cât și fostul ocupant al funcției, Adrian Curaj.

Sursă imagine: www.romaniatv.net