Guvern monocolor, ultima variantă vehiculată la Cotroceni. PNL sau PSD va conduce noul Executiv
În culisele scenei politice se discută tot mai intens despre posibilitatea formării unui guvern monocolor, condus fie de Partidul Național Liberal, fie de Partidul Social Democrat, potrivit ştiripesurse.ro.
Conform informațiilor apărute în mediul politic, această variantă ar răspunde mai multor condiții impuse de principalele formațiuni și ar permite liderilor politici să evite compromisuri majore de imagine.
Printre argumentele invocate pentru un astfel de scenariu se numără:
- respectarea poziției președintelui Nicușor Dan, care ar exclude o colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor;
- refuzul PNL de a participa la o guvernare alături de PSD;
- dorința PSD de a evita o formulă guvernamentală care să îl includă pe Ilie Bolojan sau Uniunea Salvați România.
Vot în Parlament pentru o „foaie de parcurs”
Potrivit scenariului discutat în cercurile parlamentare, executivul ar urma să fie format exclusiv din miniștri ai partidului aflat la guvernare, completat eventual de câțiva independenți susținuți de președinte.
Un astfel de guvern minoritar ar putea obține votul de învestitură în Parlament pe baza unei „foi de parcurs” asumate politic, care să includă obiective clare și angajamente ferme privind direcția guvernării.
Sursele citate susțin că, în urma discuțiilor informale desfășurate la Palatul Cotroceni după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, ar fi fost convenit și un „moratoriu” politic între principalele partide parlamentare.
Proiecte asumate: PNRR, SAFE şi aderarea la OCDE
Printre proiectele considerate prioritare și asumate transversal de PNL și PSD se numără implementarea Planul Național de Redresare și Reziliență, programul SAFE și continuarea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Nicușor Dan urmează să înceapă luni, 18 mai 2026, consultările oficiale cu partidele parlamentare pentru identificarea unei majorități de minimum 233 de voturi necesare învestirii noului executiv.
În prezent, la Palatul Cotroceni sunt analizate trei variante de guvernare: un guvern politic complet, un executiv minoritar sau o formulă tehnocrată. Configurația finală va depinde de negocierile dintre cele zece grupuri parlamentare reprezentate în Legislativ.