Kelemen Hunor, prima reacţie după rezultatul alegerilor din Ungaria. UDMR l-a susţinut pe Viktor Orban
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat că rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, câștigate de partidul Tisza condus de Peter Magyar, marchează începutul unei noi etape în politica maghiară.
Liderul UDMR a subliniat că decizia de a susține Viktor Orban și partidul Fidesz a fost una „logică și de înțeles”, afirmând că nu există motive de regret.
„Nu avem niciun motiv să ne turnăm cenușă în cap. Politica națională pe care Fidesz a implementat-o în ultimul deceniu și jumătate, al cărei conținut simbolic a fost mult mai important decât partea sa materială, a stârnit simpatie și identificare în rândul marelui număr de maghiari transilvăneni. UDMR a făcut ceea ce a făcut și a spus în concordanță cu marea majoritate a maghiarilor transilvăneni” a spus Kelemen Hunor, într-un interviu acordat pentru maszol.ro.
Acesta a adăugat că ar fi fost problematic dacă poziția formațiunii ar fi fost diferită de cea a comunității pe care o reprezintă, subliniind că decizia a reflectat opțiunile electoratului maghiar din România:
„Acum, ca și în trecut, dacă ne uităm la rezultatele alegerilor, am fi avut probleme dacă s-ar fi dovedit că gândim și reprezentăm ceva diferit față de marea majoritate a maghiarilor din Transilvania. Evident, mă refer la faptul că și-au exprimat votul, dar îndrăznesc să spun că acest lucru ar fi însemnat aceleași proporții în întreaga noastră societate dacă toată lumea ar fi votat, dacă toată lumea ar fi avut cetățenie. Cred că am făcut ceea ce trebuia, decizia noastră a fost logică și de înțeles”.
Referitor la viitoarea relație cu noua conducere de la Budapesta, Kelemen Hunor a precizat că direcția depinde de politica pe care o va adopta noul guvern ungar față de comunitățile maghiare din afara granițelor.
„Trebuie să pornim întotdeauna din perspectiva atitudinii guvernului maghiar față de maghiarii dincolo de granițe și ce fel de politică națională urmărește. Din aceasta se vor putea trage concluzii despre cum se vor dezvolta relațiile ungaro-ungare. Așa a fost mereu în ultimii treizeci și șase de ani, de la Jozsef Antall la Viktor Orban”, a mai spus liderul UDMR.
Citeşte şi: Alexandru Rogobete negociază cu Pfizer după scandalul vaccinurilor. Ministrul Sănătăţii este în SUA
Între timp, Peter Magyar a anunțat că a avut deja o discuție telefonică cu Kelemen Hunor și că l-a invitat la Budapesta pentru continuarea dialogului.
„Astăzi, după 10 lideri europeni, am vorbit la telefon cu Kelemen Hunor, președintele UDMR. Am convenit ca săptămâna viitoare să continuăm discuțiile personal la Budapesta”, a spus Peter Magyar, într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
Victoria lui Peter Magyar în fața Fidesz marchează o schimbare majoră pe scena politică din Ungaria, iar modul în care noul guvern va gestiona relațiile cu comunitățile maghiare din afara țării, inclusiv din România, rămâne un punct de interes major.