PSD îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan. Vot covârșitor în partid: 97,7%
PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Hotărârea a fost luată luni, 20 aprilie 2026, în urma unei consultări interne ample, la care au participat aproximativ 5.000 de membri ai partidului.
În cadrul consultării intitulate „Momentul adevărului”, social-democrații au fost întrebați dacă susțin retragerea sprijinului pentru prim-ministru. Rezultatul a fost clar: 97,7% dintre participanți au votat în favoarea acestei măsuri.
Reprezentanții PSD au justificat inițiativa prin situația economică și socială dificilă din ultimele luni, caracterizată de recesiune, inflație, scăderea investițiilor și diminuarea nivelului de trai, în special pentru categoriile vulnerabile. De asemenea, aceștia au invocat lipsa unui dialog real atât în interiorul coaliției, cât și cu partenerii sociali.
Citește și: Ciprian Ciucu, atac fără precedent la adresa lui Nicușor Dan. „Se coordonează mai mult cu PSD!”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că mesajul transmis de membrii partidului este fără echivoc și trebuie respectat. Acesta a subliniat că atât el, cât și conducerea formațiunii vor acționa în perioada următoare în acord cu votul exprimat.
”Când 97,7 la sută dintre colegi îți spun că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai este loc de nimic. Am înțeles asta și eu, și toată conducerea, și vă asigur că în zilele următoare vom acționa. PSD este partidul cel mai mare din Romania și vom ține cont de mandatul pe care ni l-ați dat, astfel încât viața românilor să fie una mai bună”, a spus Sorin Grindeanu.
Citeşte şi: PNL ia în calcul alegeri anticipate. PSD, acuzat de declanșarea crizei politice
Anterior, liderul social-democraților menționase că partidul analizează trei posibile direcții: menținerea actualei formule de guvernare, continuarea într-o coaliție pro-europeană reconfigurată sau trecerea în opoziție. Prima variantă pare însă să fi avut susținere minimă.
”Am prezentat trei variante colegilor mei. Unu. Să rămânem în situația de acum, exact cum suntem acum – un singur coleg a spus că ar trebui să rămânem; Doi. Să rămânem într-o formulă de coaliție proeuropeană, dar cu lucrurile reașezate. A treia variantă: partidul să treacă în opoziție”, a spus liderul PSD.
În funcție de evoluția situației, ar putea avea loc consultări la Palatul Cotroceni în zilele următoare.
Citește și: Nicușor Dan caută „soluția echilibrată”. Cinci scenarii dacă PSD iese de la guvernare
De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan a declarat că nu intenționează să demisioneze. Într-un interviu recent, acesta a afirmat că își va continua mandatul și a subliniat că responsabilitatea pentru eventualele crize politice aparține celor care le generează.