Home » Politică » Tăriceanu vrea un grup de lucru pentru redarea independenței justiției

Tăriceanu vrea un grup de lucru pentru redarea independenței justiției

George Stanciu / 06.10.2016, 15:26
Tăriceanu vrea un grup de lucru pentru redarea independenței justiției

Călin Popescu Tăriceanu a transmis, joi, în cadrul unei dezbateri ce a avut ca subiect independenţa Justiţiei, că va face o propunere către toate partidele ce vor intra în viitorul Parlament ca, alături Consiliul Superior al Magistraturii şi deasociaţiile magistraţilor, să se creeze un grup de lucru care să găsească soluții mai puțin politice, ce pot reda încrederea în Justiţie şi independenţa reală, raportată la factorul politic.

Tăriceanu a susținut în cadrul conferinţei ”Independenţa Justiţiei şi relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul – factor decisiv în funcţionarea statului de drept”, ce a fost susținută la Parlament, că au trecut aproape doi ani de când militează public pentru găsirea de soluții pentru problemele pe care le găsește grave în Justiţie, adăugând că va face asta şi după alegeri.

”Acum, cu puţine zile înaintea începerii campaniei electorale, nu cred că sunt întrunite condiţiile ideale pentru o cooperare reală, eficientă, între cei care au datoria să ne aducă normalitatea în Justiţia românească (…) Cred că, după alegeri, un Parlament cu o legitimitate proaspătă, ar trebui, împreună cu dumneavoastră, să abordeze aceste chestiuni şi să încerce să le găsească rezolvarea optimă”, a afirmat Tăriceanu.

Potrivit președintelui Senatului, este important să fie refăcute percepţia şi încrederea în Justiţie şi să i se redea independenţa adevărată, raportată la factorul politic şi la alte instituţii de stat, conform news.ro.

”Eu apreciez că centrul de greutate al expertizei juridice se găseşte la dumneavoastră şi nu în Parlament, deci la corpul magistraţilor, bazat pe experienţa profesională pe care o aveţi”, a mai adăugat Tăriceanu.

”Mie, de fapt, lucrul acesta îmi sună că, de fapt, ele erau în afara Constituţiei şi sigur că acest lucru a dus la dezechilibre importante între puterile statului, caracterizate fie de confruntări verbale, fie de conflicte interinstituţionale neavenite care evident că au consumat şi timp şi au blocat funcţionarea normală a unor instituţii care, în loc să se dedice scopului pentru care sunt create, au trebuit să se ocupe cu totul şi cu totul de alte probleme, de fapt de probleme false”, susține președintele Senatului

Potrivit acestuia, este momentul ”să punem capăt acestor practici nocive, să le înlocuim cu un dialog constructiv şi cu cooperarea directă la nivel interinstituţional”.

Tăriceanu a dorit să adauge că, ”la un moment dat, actualul procuror şef de la DNA – nu era încă procuror şef la DNA – a fost invitat la Parlament pentru o discuţie, pentru o dezbatere şi a refuzat acest lucru”.

”Eu apreciez ideea în sine de independenţă a Justiţiei, dar independenţa Justiţiei nu înseamnă refuzul unui dialog şi al unei cooperări interinstituţionale. Din păcate, oameni cu pregătire sumară înţeleg lucrurile într-o manieră cu totul şi cu totul deformată, dacă nu cumva goana după imagine îi face să acţioneze după cum vedem în ultima perioadă”, a concluzionat Tăriceanu.

Sursă imagine: www.ziuaconstanta.ro