Home » Politică » Victor Ponta află peste o săptămână dacă rămâne fără titlul de doctor

Victor Ponta află peste o săptămână dacă rămâne fără titlul de doctor

Ionel Palade / 21.10.2016, 13:03
Victor Ponta află peste o săptămână dacă rămâne fără titlul de doctor

Victor Ponta va afla pe 28 octombrie, de la o instanță a Curții de Apel București (CAB), dacă va mai putea păstra titlul de doctor.

Victor Ponta s-a adresat instanţei cu o cerere de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, iar Curtea de Apel Bucureşti a anunţat vineri că va da un verdict pe 28 octombrie, potrivit news.ro.

Victor Ponta nu s-a prezentat la Curtea de Apel Bucureşti. El a fost reprezentat de avocatul său, care a arătat în instanţă că ordinul prin care ministrul Educaţiei i-a retras titlul de doctor anulează un alt ordinul – 5.663, din 15.12.2003, prin care fostului premier i-a fost atribuit titlul de doctor, act care deja a produs efecte în circuitul civil.

Avocatul lui Ponta a mai spus că ordinul prin care i-a fost acordat titlul de doctor nu poate fi revocat după 13 ani, dacă a produs efecte. La rândul său, avocatul Ministerului Educaţiei a susţinut în faţa instanţei că nu ordinul ministrului ar fi trebuit să fie atacat, ci doar hotărârea dată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).

„În baza acestui titlu, Victor Ponta a fost primit în rândul avocaţilor. Aşa a primit şi titlul de conferenţiar. Ministerul Educaţiei a ignorat şi dispoziţia Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice (CNECS) din 2012, care a hotărât că nu a plagiat. CNECS era competent să analizeze sesizările şi contestaţiile privind inclusiv plagiatul. S-a dorit o sancţionare a reclamantului. Persoana petiţionară devine şi persoana care semnează pentru retragerea titlului de doctor, vorbim de dl. Mircea Dumitru”, a menţionat avocatul fostului premier.

Victor Ponta – propus pentru suspendarea din Barou

Acesta a adus în discuţie şi analiza din Baroul Bucureşti, care a decis să suspende o decizie privind excluderea din avocatură a lui Victor Ponta.

„În prezent, Baroul analizează excluderea reclamantului din barou şi am depus actele în acest sens. Vă rog să vedeţi ce se întâmplă cu toate hotărârile luate în calitate de avocat, vorbim de o insecuritate juridică”, a spus apărătorul lui Victor Ponta.

Avocatul Ministerului Educaţiei a replicat că hotărârea CNATDCU este actul administrativ care ar fi trebuit să fie atacat pentru a fi apoi suspendat.

„Noi am aplicat legea. Toate criticile reclamantului nu subzistă. Ponta s-a referit la doctoratele din cercetare care sunt făcute de cercetători salarizaţi. Nu sunt depuse dovezi la dosar că Ponta este conferenţiar, din moment ce nu are o cercetare ştiinţifică”, a subliniat, în faţa instanţei, avocatul Ministerului Educaţiei.

Instanţa a luat hotărârea de a se pronunţa pe acest subiect pe data de 28 octombrie.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vinerea trecută, cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, după ce avocaţii fostului premier au depus la instanţă un document în care este invocat un alt temei juridic pentru această solicitare, iar reprezentantul Ministerul Educaţiei a cerut un nou termen de judecată pentru a avea timp să studieze noile acte.

Cererea de suspendare a ordinului de ministru prin care fostului premier i-a fost retras titlul de doctor a fost depusă pe data de 23 august la Curtea de Apel Bucureşti, iar pe 6 octombrie a fost înregistrată, tot la CAB, cererea de anulare a ordinului ministrului Educaţiei.

Sursa foto: politicaromaneasca.ro