Home » Sănătate » Simplele minciuni de zi cu zi ne fac să spunem minciuni mai mari

Simplele minciuni de zi cu zi ne fac să spunem minciuni mai mari

George Stanciu / 25.10.2016, 12:40
Simplele minciuni de zi cu zi ne fac să spunem minciuni mai mari

Cu toții spunem minciuni nevinovate în mod regulat, dar comportamentul acesta nu este sănătos, deoarece nu ne face decât să spunem minciuni și mai mari pe parcurs.

Cine spune că nu minte, de fapt minte, deoarece o bună parte dintre aceste neadevăruri vin în mod spontan, fără să avem vreo intenție clară de a face asta. O nouă cercetare de la UCL, finanțată de Wellcome și de Center for Advanced Hindsight, arată că minciunile mici nu fac decât să desensibilizeze zona creierului asociată cu emoțiile negative, încurajându-ne să spunem minciuni și mai mari în viitor, arată sciencedaily.com.

Studiul publicat în jurnalul Nature Neuroscience este primul care vine cu dovezi empirice cu privire la faptul că minciunile în care ne vedem propriul interes afectează amigdala creierului.

Cercetarea a fost făcută pe 80 de voluntari și a descoperit că amigdala creierului, asociată cu emoțiile, este cea mai activă parte atunci când spunem minciuni. De asemenea, răspunsul amigdalei este din ce în ce mai slab pe măsură ce spunem mai multe minciuni, chiar dacă acestea sunt mai grave.

Experimentul s-a bazat pe o estimare făcută în echipă. Membrii studiați trebuiau să estimeze numărul de monede dintr-un borcan și să transmită, prin intermediul unui PC, estimarea făcută către partenerul de echipă, ce nu poate vedea borcanul. Scenariile au implicat că unul sau altul dintre participanți ar putea beneficia de pe urma unei estimări făcute în plus sau în minus.

Oamenii au început să mintă, atunci când supraestimările erau în beneficu propriu, iar amigdala creierului era puternic stimulată. Exagerările au devenit din ce în ce mai mari, dar răspunsul amigdalei era din ce în ce mai slab.

Cercetarea arată nu doar că amigdala semnalează aversiunea față de activități greșite sau imorale, dar testul arată și că pe măsură ce spunem mai multe minciuni, devenim mai obișnuiți cu ele și le tratăm ca pe orice alte cuvinte.