Home » Sănătate » Spitalul Marie Curie: Anchetatorii au ridicat probe și au sigilat cabinetul lui Burnei

Spitalul Marie Curie: Anchetatorii au ridicat probe și au sigilat cabinetul lui Burnei

Sebastian Rotaru / 14.12.2016, 18:01
Spitalul Marie Curie: Anchetatorii au ridicat probe și au sigilat cabinetul lui Burnei

Anchetatorii au ridicat probe din cabinetele de ortopedie de la Spitalul Marie Curie şi au pus sigiliu pe un depozit, pe cabinetul medicului Burnei şi al asistentei şefe.

După ce medicul ortoped Gheorghe Burnei a fost arestat, 17 copii internaţi în secţia de Ortopedie au fost preluaţi de alţi medici. Medicul a fost pus sub acuzare miercuri, dupa ce este acuzat că a luat mită și a făcut implanturi neautorizate pe copii, scrie news.ro.

„Anchetatorii au intrat în cabinetele de ortopedie şi ridică probe. S-a pus sigiliu pe trei cabinete, al doctorului Burnei, al asistentei şefe şi un depozit. Un panou pus la intrarea în secţie a fost fotografiat şi luat de cei de la DGA”, a mai spus Stănescu.

Întrebată dacă au fost primite sesizări cu privire la practici „mai puţin ortodoxe” ale medicului Gheorghe Burnei, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie” a spus că până acum nu există aşa ceva.

„Analizăm arhivele şi mergem înapoi cât se poate de mult cu cei de la arhivă. Deocamdată, nu s-a găsit nicio plângere înregistrată. Apoi, nu este nimic dovedit şi a vorbi despre practici ortodoxe sau neortodoxe mi se pare forţat. Până una-alta, este o suspiciune şi este în anchetă. Acuzaţiile trebuie dovedite, altfel sunt vorbe”, a adăugat Denis Stănescu.

Ea a mai precizat că sunt 17 copii internaţi în secţia de Ortopedie a Spitalului Marie Curie și doi copii cu afecțiuni cronice au fost externați.

„Copiii care erau programaţi la operaţie au fost preluaţi de alţi medici. Activitatea se desfăşoară normal. Avem 17 copii internaţi pe secţia de Ortopedie, erau ai întregului colectiv. Suntem toţi bulversaţi, dar activitatea continuă normal. În locul doctorului Burnei a fost numit şef de secţie doctorul Gavriliu”, a mai spus Denis Stănescu.

La Spitalul Marie Curie au mers, miercuri, poliţişti şi procurori, care fac din nou percheziţii, în birouri din secţia de Ortopedie, în prezenţa medicului Gheorghe Burnei. Anchetatorii au făcut şi sâmbătă percheziţii la Spitalul Marie Curie, de unde au fost ridicate mai multe documente, iar unele birouri au fost sigilate.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a început miercuri verificările la Spitalul Marie Curie, după ce medicul Gheorghe Burnei a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi este suspectat că a făcut experimente pe copii folosind dispozitive medicale confecţionate artizanal, oase de vită fierte şi filtre de tanc, în condiţiile în care spitalul punea la dispoziţie proteze omologate.

Şi Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul lui Gheorghe Burnei, dar va începe investigaţia în legătură cu eventuale încălcări ale codului de deontologie medicală după finalizarea anchetei penale.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut sâmbătă noapte de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă a lui Burnei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu, decizie care nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul Marie Curie, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.