CFR Cluj și U Cluj se întâlnesc sâmbătă, 7 februarie 2026, de la ora 20:00, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului României. Partida se va disputa pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Apropiată de zona de play-off, CFR Cluj primește vizita celor de la U Cluj, formație aflată într-o perioadă excelentă, într-un derby care se anunță printre cele mai echilibrate și atractive confruntări ale rundei a 26-a din SuperLiga.
Formația din Gruia ocupă locul 7, cu 38 de puncte, la o singură lungime de pozițiile de play-off. Elevii lui Daniel Pancu vin după un parcurs perfect în ultimele cinci etape, cu tot atâtea victorii, iar în runda precedentă s-au impus în deplasare, 1-0 cu UTA Arad.
Pe teren propriu, CFR Cluj a înregistrat în acest sezon șase victorii, trei remize și trei înfrângeri, iar principalul marcator al echipei este Andrei Cordea, cu 11 goluri înscrise în campionat.
De cealaltă parte, U Cluj se află pe locul 5, cu 42 de puncte, și vine după patru victorii și un eșec în ultimele cinci etape. În runda precedentă, „șepcile roșii” au câștigat pe teren propriu în fața celor de la FC Argeș, scor 3-1.
În meciurile disputate în deplasare în actuala ediție de campionat, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a bifat șapte succese, o remiză și patru înfrângeri, iar golgheterul formației este Jovo Lukic, cu 11 reușite în SuperLiga.
În partida tur, disputată pe 29 septembrie 2025, U Cluj și CFR Cluj au remizat pe Cluj Arena, scor 2-2, după golurile marcate de Mikanovic (34) și Lukic (37, 4p) pentru gazde, respectiv Djokovic (9) și Biliboc (58) pentru oaspeți.
Superbet oferă cota 1.24 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul CFR Cluj – U Cluj.
Articol susţinut de Superbet.