Home » Sport » FC Argeș – CFR Cluj: Test dificil pentru ardeleni

FC Argeș – CFR Cluj: Test dificil pentru ardeleni

Redactia Redactia / 28.11.2025, 08:31
FC Argeș – CFR Cluj: Test dificil pentru ardeleni

Meciul FC Argeș – CFR Cluj, contând pentru etapa a 18-a a SuperLigii României, se va disputa sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 16:30, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

FC Argeș, revelația actualei ediții de campionat, și CFR Cluj, echipă aflată încă în afara zonei de play-off, se află față în față într-unul dintre cele mai echilibrate dueluri ale rundei.

Piteștenii ocupă locul 5, cu 27 de puncte, și au înregistrat o victorie, două remize și două înfrângeri în ultimele cinci etape. În runda precedentă, au pierdut acasă cu Universitatea Craiova, scor 1-2. În aceeași perioadă, FC Argeș a debutat și în Grupa A din Cupa României, cu un succes spectaculos, 3-2, în deplasare la Metaloglobus.

Pe teren propriu, echipa pregătită de Bogdan Andone are patru victorii, o remiză și trei înfrângeri în acest sezon, iar principalul om de gol este Ricardo Matos, autor a cinci reușite.

CFR Cluj se află pe locul 11, cu 19 puncte, după două victorii și trei înfrângeri în ultimele cinci etape. În runda anterioară, formația lui Daniel Pancu a obținut un succes clar, 3-0, pe teren propriu contra liderului Rapid. Tot în această perioadă, clujenii au debutat în Grupa A a Cupei României, cu o victorie categorică, 4-0, în deplasare la Slatina (Liga 2).

În meciurile jucate în deplasare în campionat, CFR Cluj are un bilanț format dintr-o victorie, patru remize și trei eșecuri. Golgheterul echipei este Andrei Cordea, cu cinci goluri marcate în SuperLiga.

În partida tur, disputată pe 27 iulie 2025, FC Argeș s-a impus pe terenul lui CFR Cluj cu 2-0, prin golurile lui Rober (min. 42) și Sadriu (min. 53).

Superbet oferă cota 1.34 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul FC Argeş – CFR Cluj.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128