Meciul dintre Gloria Buzău și Hermannstadt, din etapa a 13-a a campionatului României, va avea loc vineri, 18 octombrie, începând cu ora 18:30, pe Stadionul Gloria din Buzău. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Ambele echipe, Gloria Buzău și Hermannstadt, se află într-o situație dificilă și se vor lupta, cel mai probabil, pentru a evita retrogradarea. Această întâlnire deschide etapa a 13-a din SuperLigă și se anunţă a fi una echilibrată.
Gloria Buzău se află pe ultimul loc, ocupând poziția 16, cu doar 10 puncte acumulate în 12 etape. Forma recentă a echipei antrenate de Eugen Neagoe (care l-a înlocuit pe Andrei Prepeliță) include o victorie, două egaluri și două înfrângeri în ultimele cinci meciuri, iar în runda precedentă a pierdut în deplasare cu FCSB, scor 2-3.
Pe teren propriu, Gloria Buzău a înregistrat un succes, două remize și două eșecuri în acest sezon, avându-l pe Constantin Budescu ca golgheter, cu trei reușite în SuperLigă.
De menționat este faptul că Gloria Buzău are cea mai slabă apărare din campionat, încasând 23 de goluri în cele 12 meciuri, deși a reușit să nu primească gol în ultimele două confruntări de acasă.
Hermannstadt se află pe locul 13, cu 13 puncte acumulate în 12 meciuri, şi vine după o victorie, două egaluri și două înfrângeri în ultimele cinci etape. În runda anterioară, Hermannstadt a suferit o înfrângere severă pe teren propriu, cu Sepsi, scor 0-4.
Echipa condusă de Marius Măldărășanu are un egal și patru înfrângeri în acest sezon pe terenuri străine, iar cel mai bun marcator al sibienilor este Alessandro Murgia, cu trei goluri în campionat.
Hermannstadt a primit opt goluri în ultimele două meciuri și are a doua cea mai slabă apărare din SuperLigă, cu 20 de goluri primite în 12 meciuri, fiind depășită doar de Gloria Buzău (23).
Cele două echipe s-au întâlnit anterior o singură dată, în sezonul regulat al ediției 2021-2022 din Liga 2, când Hermannstadt a câștigat pe teren propriu cu 2-1 în fața Gloriei Buzău.
Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Gloria Buzău – Hermannstadt.
Articol susţinut de: Superbet.