Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării, avertizează clubul Armatei. „Nu susţin investirea banilor publici la Steaua”
Ionuț Moșteanu a declarat că nu este de acord ca fonduri publice să fie investite în clubul de fotbal Steaua, aflat în subordinea Armatei. Ministru APăpărării susține că singura soluție corectă este asocierea cu un investitor privat, care să preia managementul și să finanțeze echipa.
”Planul e unul absolut normal în anii pe care îi trăim şi anume: dacă vrei să faci performanţă în fotbal, nu poţi să faci performanţă pe bani publici. Ar fi nedrept să bagi foarte mulţi bani publici într-o echipă care să se bată, să zic, la titlu sau în cupele europene”, a afirmat ministrul Apărării la Euronews România.
Acesta a precizat că brandul Steaua trebuie să rămână al Armatei, dar administrarea să fie făcută de un partener privat, ”cu un contract solid, cu posibilitatea de a investi, pentru că fotbalul e un business”.
Ministrul Apărării a adăugat că se caută în prezent soluțiile și pașii legali pentru implementarea acestui model: „Vom face asta, acum ne uităm la căile juridice şi la paşii juridici”