Lyon și FCSB se întâlnesc joi, 13 februarie 2025, de la ora 22:00, pe Stade des Lumières, în manșa retur a optimilor de finală din Europa League, într-un duel în care francezii pornesc ca mari favoriți. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1, iar fanii vor urmări cu sufletul la gură dacă echipa lui Elias Charalambous poate răsturna soarta calificării după înfrângerea din tur, scor 1-3. Băluță a înscris unicul gol al roș-albaștrilor, în timp ce Lyon a punctat prin Tagliafico și M. Fofana, acesta din urmă reuşind o dublă în finalul partidei.
Lyon a ajuns direct în optimile de finală dion Europa League după un parcurs solid în faza grupelor, unde a terminat pe locul șase, cu 15 puncte acumulate.
În Ligue 1, echipa pregătită de Paulo Fonseca se află pe locul șase după 25 de etape, la doar patru puncte de pozițiile de Champions League. În ultima partidă de campionat, francezii au obținut o victorie importantă în deplasare, 2-0 cu Lille, consolidându-și statutul de favoriți și în această competiție.
De remarcat este faptul că, după patru ani de absență, Lyon are șansa să revină în sferturile de finală ale Europa League, ultima dată ajungând în această fază în sezonul 2021-2022, când a fost eliminată de West Ham United, după un 1-1 în tur și un 0-3 drastic acasă.
FCSB a avut un traseu mai complicat, terminând pe locul 11 în faza grupelor, cu 14 puncte, fiind nevoită să treacă printr-un play-off pentru optimile de finală. Echipa bucureșteană a reușit să elimine PAOK după două meciuri excelente, 2-1 în deplasare și 2-0 acasă, dar acum se află în fața unei misiuni mult mai dificile.
În SuperLiga României, FCSB a terminat sezonul regulat pe primul loc, cu 56 de puncte, și va începe play-off-ul ca lider, având un avans minim față de CFR Cluj. În ultima partidă din campionat, roș-albaștrii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Craiova, confirmând forma bună pe plan intern.
Pentru FCSB, calificarea în optimile Europa League este deja o performanță remarcabilă, egalând parcursul din sezonul 2012-2013, când a fost eliminată de Chelsea, deținătoarea Champions League de atunci, după o victorie de prestigiu, 1-0 la București, și o înfrângere cu 1-3 la Londra.
Istoria confruntărilor directe nu este însă de partea bucureștenilor, Lyon impunându-se de fiecare dată în duelurile anterioare din Champions League, în sezoanele 2008-2009 și 2006-2007, cu victorii clare, 5-3 și 2-0, respectiv 3-0 la București și un egal 1-1 în Franța.
Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Lyon – FCSB.
Articol susţinut de: Superbet.